Arestaţi de la începutul lunii octombrie a anului trecut, sub acuzaţia de tentativă de omor calificat, fraţii Turu, Decebal Biriş - 34 de ani şi Traian Balan - 29 de ani, au aflat ieri că judecătorii le-au prelungit mandatele de arestare preventivă cu încă 30 de zile, intrând astfel în cea de-a cincea lună petrecută în celulele de la subsolul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Decizia a fost luată ieri de judecătorii Tribunalului Suceava, la cererea procurorilor criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Judecătorii le-au prelungit cu încă 30 de zile şi mandate de arestare preventivă emisă pe numele celorlalţi doi inculpaţi acuzaţi în acelaşi dosar de tentativă de omor calificat, Eduard Dura - 19 ani (arestat preventiv din 15 ianuarie 2015) şi Marian Traian Bivol – 25 de ani (arestat din 26 ianuarie 2015).
O răzbunare prostească
Cei patru tineri sunt acuzaţi că pe 19 septembrie 2014 l-au bătut cu sălbăticie în centrul municipiului Suceava pe un şofer de taxi, pe care l-au atacat cu bâte, răngi şi un topor.
Potrivit procurorilor, mobilul tentativei de omor comise asupra taximetristului a fost acela că, cu câteva zile înainte ca acesta să fie bătut crunt pe stradă, a făcut parte dintr-o grupare de aproximativ 50 de indivizi care, înarmaţi cu obiecte contondente, au venit în Burdujeni să-i caute pe fraţii Turu şi amicii acestora, pentru a-i agresa.
Din fericire, cele două tabere nu s-au întâlnit, însă - reiese din documentele anchetatorilor - „inculpaţii au aflat indicativul taximetrului condus de victimă şi au pornit în căutarea acestuia, urmând ca ulterior să-i identifice şi pe ceilalţi participanţi pentru a se răzbuna şi pe ei”.
Scenariul tentativei de omor, conturat de procurori
Procurorii susţin că au conturat scenariul agresiunii care a avut loc pe 19 septembrie 2014: „Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale a rezultat că în seara zilei de 19 septembrie 2014, în jurul orei 22.00, persoana vătămată se afla în staţia de taximetre din apropierea Casei de Cultură a municipiului Suceava. La un moment dat în locul respectiv a oprit un autoturism de teren (autoturism aflat în posesia lui Biriş Decebal de mai multă vreme), din care au coborât 4 persoane; după o scurtă discuţie cu persoana vătămată aceste persoane au luat din maşină corpuri contondente dure (bâte, răngi, un topor) cu intenţia vădită de a o agresa pe aceasta. Victima a fugit din zona staţiei de taximetre până în apropierea sălii de sport din zonă, unde a fost ajunsă de agresori şi lovită peste tot corpul cu obiectele contondente pe care le aveau asupra lor. După puţin timp cei 4 agresori şi-au încetat activitatea infracţională şi au părăsit zona incidentului cu acelaşi autoturism - analiza imaginilor camerei de supraveghere interioară de la un magazin de bijuterii din apropiere a evidenţiat faptul că la ora 22:03:56 autoturismul de teren a părăsit zona staţiei de taximetre”.
(19 feb 2015, 18:32:14