Se împlinesc deja opt luni de când Curtea de Apel Suceava a admis cererea lui Vasilică Puşcaşu de a-şi executa pedeapsa la care a fost condamnat în Austria într-o închisoare din România. Cererea de transfer a fost acceptată în luna iunie 2014, dar deşi s-a scurs o perioadă însemnată până în prezent nu s-a mişcat absolut nimic. Probabil că austriecii s-au îndrăgostit de stilul de lucru al lui Vasilică Puşcaşu şi-l ţin pentru cursuri de perfecţionare. Lăsând gluma la o parte, demersurile care se efectuează prin intermediul ministerelor de Justiţie din cele două ţări par destul de greoaie. Totuşi, chiar şi aşa, având în vedere perioada îndelungată care s-a scurs, Vasilică Puşcaşu trebuia să fie deja într-o închisoare din România.
Nu ar fi exclus ca austriecii să-i plătească suceveanului cu aceeaşi monedă cu care au fost trataţi în 2012, când au venit după el, dar au plecat acasă cu coada între picioare, procedurile de predare dovedindu-se o telenovelă cu spitale, plânsete şi intervenţii, inclusiv a Ambasadei Austriei la Bucureşti, care a trimis la Curtea de Apel Suceava o hârtie prin care sesiza existenţa unor eventuale fapte de corupţie.
Pedeapsa de 12 ani din Austria i-a fost redusă la 10 ani în România
Pentru a putea fi transferat într-o puşcărie din România era necesar ca faptele comise de Vasilică Puşcaşu să aibă corespondent în Noul Cod Penal de la noi. După ce au analizat cererea şi motivarea acesteia, judecătorii de la Curtea de Apel Suceava au ajuns la concluzia că sunt îndeplinite toate condiţiile cerute de lege.
„Autorităţile judiciare din Republica Austria au comunicat instanţei faptul că cetăţeanul român Puşcaşu Vasilică a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru ambele infracţiuni, cu precizarea că potrivit dreptului austriac, nu se aplică câte o pedeapsă pentru fiecare infracţiune, menţionând că acesta a fost arestat preventiv începând cu data de 17.01.2012, ora 8.30, executarea pedepsei urmând să se finalizeze la data de 17.01.2024, condamnatul aflându-se în prezent în executarea pedepsei aplicate, în Penitenciarul Wiener Neustadt. Curtea constată că cele două infracţiuni de tâlhărie gravă, săvârşite la data de 01.04.2005 şi la data de 07.04.2005, pentru care cetăţeanul român Puşcaşu Vasilică a fost condamnat la pedeapsa privativă de libertate de 12 ani de închisoare, îşi găsesc corespondent în Noul Cod Penal român”, se arată în motivarea Curţii de Apel Suceava.
Potrivit procedurilor, Vasilică Puşcaşu va beneficia de pe urma acestui transfer şi de o reducere cu 2 ani a pedepsei.
„Curtea constată că pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată persoanei transferabile Puşcaşu Vasilică de către autorităţile judiciare din Republica Austria urmează să fie adaptată, în sensul de a fi redusă la pedeapsa de 10 ani de închisoare, reprezentând limita maximă specială a pedepsei prevăzută de legea penală română pentru infracţiunea de tâlhărie calificată”, se mai menţionează în motivarea Curţii de Apel Suceava.
Aflat deja de 3 ani în detenţie, Vasilică Puşcaşu ar putea redeveni liber în maxim 4 ani. Şi asta pentru că în România există posibilitatea de a efectua două treimi din pedeapsa de 10 ani.
Jafurile pentru care a fost condamnat în Austria
Potrivit datelor din mandatul european de arestare, Vasilică Puşcaşu a fost acuzat că a comis două jafuri cu mână armată, fapte în urma cărora a furat aproape 335.000 de euro.
„În noaptea de 1 aprilie 2005, în Klagenfurt, acţionând în complicitate cu o altă persoană, în mod conştient şi intenţionat, prin constrângerea unor persoane şi punerea în pericol real a integrităţii corporale sau a vieţii acestora, cu intenţia ca prin însuşirea acestora să se îmbogăţească pe cale nejustă, a pătruns prin efracţie în filiala locală a instituţiei Sparkasse şi a aşteptat până la sosirea angajaţilor, obligându-i sub ameninţarea unui pistol la deschiderea seifului şi predarea unei sume în valoare de aproximativ 70.000 de euro”, este descrierea primei fapte.
Al doilea eveniment s-a petrecut câteva zile mai târziu, iar autorităţile austriece l-au prezentat succint: „Este suspect de a fi obţinut în noaptea de 7 aprilie 2005, în Leobersdorf, acţionând în comun cu o altă persoană, în mod conștient şi intenționat, bunuri mobile străine prin constrângerea unor persoane şi punerea în pericol real a integrităţii corporale sau a vieții, cu intenția ca prin însușirea acestora să se îmbogăţească pe cale nejustă pe sine sau pe o terţă persoană, prin faptul că a pătruns forţat în filiala instituţiei Sparkasse Leobersdorf, că a aşteptat acolo sosirea angajaţilor şi i-a constrâns apoi pe aceştia, sub ameninţarea cu un pistol, să deschidă seiful şi să-i predea suma de 262.105 euro în numerar”.
Atât pe timpul urmăririi penale derulate de procurorii din Wiener Neustadt, cât şi în timpul procesului, Vasilică Puşcaşu nu a recunoscut implicarea sa în jafurile pentru care este acuzat. El s-a bazat pe faptul că în ambele fapte, comise în urmă cu zece ani, purta cagulă şi nu a putut fi recunoscut.
Proba principală care l-a înfundat pe sucevean este cea a ADN-ului, probă ridicată de pe o cagulă abandonată după cel de-al doilea jaf armat.