Tot mai mulţi clienţi nemulţumiţi de contractele pe care le-au încheiat că băncile apelează la justiţie pentru a-şi face dreptate. Gabriel Mîndrescu, un sucevean care se luptă de cinci ani cu cei de la BCR, spune că ultima decizie luată de Curtea de Apel Bucureşti arată că mai multe clauze din contractele unor clienţi au fost declarate abuzive. Soluţia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar chiar şi aşa Gabriel Mîndrescu crede că este vorba de un succes incontestabil.
„În 2010 am început demersuri la Bucureşti cu un grup mare de clienţi BCR, cu avocatul Piperea, care au constatat ca deşi Euriborul scădea, ratele raportate la Euribor creşteau după primul an de dobândă fixă. Prin decizia recentă a Curţii de Apel Bucureşti, din 28 ianuarie 2015, contractul de credit al BCR de nevoi personale cu ipotecă a fost practic desfiinţat din punct de vedere legal şi al diferitelor comisioane abuzive”, a declarat Gabriel Mîndrescu.
Mai exact, completul de judecată de divergenţă, şi asta pentru că iniţial cei doi magistraţi au avut opinii diferite, a decis că o serie de prevederi din contractele clienţilor sunt abuzive.
Instanţa, prin 2 voturi la 1, a constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale din contractele reclamanţilor care prevăd perceperea unui comision de acordare a creditului, în măsura în care este dublat de comisionul de analiză.
„Obligă pârâta - reclamantă să emită noi grafice de rambursare conforme cu noua formă a contractelor de credit dată de constatarea nulităţii absolute a clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de acordare a creditului. Obligă pârâta - reclamantă să restituie reclamanţilor - pârâţi de mai sus sumele plătite în baza clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de acordare a creditului”, se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti.
Judecătorii au păstrat şi soluţia de la Tribunalul Bucureşti, prin care s-a constatat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de urmărire riscuri, dar şi în ceea ce priveşte constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare.
BCR speră să obţină câştig de cauză la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Reprezentanţii BCR, prin vocea lui Vasile Cezar Marin, expert relaţii publice din Direcţia de Comunicare, a declarat că soluţia de la Curtea de Apel Bucureşti va fi atacată la instanţa supremă.
„Împotriva soluţiei pronunţată, BCR va formula recurs la ÎCCJ. Argumentarea recursului se va întemeia atât pe apărările formulate în mod constant de bancă, cât şi pe deciziile diferite pronunţate de aceeaşi instanţă în cauze similare, precum şi pe considerentele opiniei separate a unuia dintre magistraţi exprimată în dosarul în discuţie”, a precizat Vasile Cezar Marin. Cei de la BCR spun că prin perceperea acestor costuri declarate abuzive de instanţă nu s-a realizat nici o ilegalitate.
„În condiţiile apariţiei unor nemulţumiri ori litigii, atitudinea băncii a fost mereu aceea de a găsi căi de soluţionare amiabilă şi parteneriat pe termen lung, majoritatea clienţilor acceptând ofertele de reconciliere ale băncii, iar clienţii rămaşi în litigii au trebuit să plătească cheltuieli de judecată usturătoare ca urmare a pierderii proceselor. În acest context, remarcăm încă o dată lipsa orientării către soluţii mutual benefice şi inflamarea conflictului de către avocaţi interesaţi numai în a profita financiar de pe urma intermedierii litigiilor între consumatori şi bănci”, a mai arătat Vasile Cezar Marin.
În acest context, reprezentantul BCR a amintit un proces colectiv iniţiat de un grup de 206 persoane, din care la final s-au regăsit 124 de clienţi, care au pierdut un proces cu banca şi au fost obligaţi la plata unei sume de 219.369 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi apel, urmând ca o decizie finală să se ia la recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Gabriel Mîndrescu a pus BCR într-o situaţie jenantă şi în 2012
Gabriel Mîndrescu a pus BCR într-o situaţie jenantă şi în urmă cu aproximativ trei ani. În primăvara lui 2012, suceveanul a obţinut o decizie favorabilă, atât din partea reprezentanţilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, cât şi din partea instanţelor de judecată. La vremea respectivă, Mîndrescu spune că banca a refuzat să pună în aplicare măsurile stabilite de judecători, în timp ce reprezentanţii BCR spun că au încheiat actul adiţional impus de Tribunalul Suceava.
Povestea a început în 2007, când familia de suceveni care acum munceşte în Anglia a contractat un împrumut de aproximativ 200.000 de euro de la BCR Suceava, agenţia din strada Curtea Domnească. „În cursul anului 2009, conform legii, toate dobânzile trebuiau aliniate la Euribor, numai că BCR nu a adaptat aceste contracte de credit. În felul acesta, în loc să scadă, dobânda creditului urca, ajungând la aproape 11% după anul de dobândă fixă de 7,4%. Am cerut explicaţii, dar mi s-a transmis că este secret bancar. Apoi, am solicitat să mi se arate unde este menţionată acea dobândă, dar angajaţii băncii nu mi-au dat nici de această dată un răspuns”, a menţionat suceveanul.
Purtat cu vorba de la Suceava la Bucureşti, la sediul central al BCR, şi invers, titularul creditului a decis că trebuie să-şi caute dreptatea în alte părţi. Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) i-a dat dreptate şi a amendat BCR Suceava, agenţia Curtea Domnească, cu suma de 5.000 de lei. Amenda a fost contestată în instanţă, numai că şi aici banca a pierdut, în final plătind amenda. Telenovela nu s-a terminat aici, iar după un proces care a durat mai bine de un an, pe 30 noiembrie 2011, Tribunalul Suceava a luat decizia de a obliga BCR să încheie un act adiţional cu petentul. „Aveţi obligaţia să încheiaţi un act adiţional cu petiţionarul din care să rezulte că menţionaţi periodicitatea revizuirii dobânzii variabile în funcţie de indicele Euribor la 3, 6, 9 sau 12 luni, la care adăugaţi marja de 1.5 p.a. Aveţi obligaţia să faceţi dovada îndeplinirii măsurii prin transmiterea la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava a unei copii după actul adiţional, semnat de petiţionar, în termen de 15 zile de la primirea prezentei. Neîndeplinirea măsurii dispuse se sancţionează cu amendă de la 2.000-20.000 de lei”, se arată în adresa trimisă către BCR Suceava, agenţia Curtea Domnească, în data de 12 decembrie 2011.
Mîndrescu: „Persoanele fizice să aibă curajul să-şi ceară drepturile în justiţie”
Gabriel Mîndrescu este de părere că în foarte multe cazuri BCR a creat dobânzi şi costuri ascunse în contracte, cu intenţia vădită de a stoarce cât mai mulţi bani de la clienţi. „Recomand persoanelor fizice să aibă curajul să-şi ceară drepturile în justiţie, cu atât mai mult cu cât acum sunt legi şi directive europene care obligă la anumite lucruri, iar în plus mai există o jurisprudenţă bogată creată de acţiunile cu succes împotriva BCR şi a altor bănci”, a precizat Gabriel Mîndrescu.