Daniel Cosovanu, elev în clasa a XII-a la Liceul Tehnologic „Tomşa Vodă” Solca, va reprezenta România la cea mai amplă competiţie de ştiinţă şi inginerie din lume, dedicată liceenilor.
Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF) va avea loc la Pittsburgh, Statele Unite ale Americii, în perioada 10-15 mai, delegaţia României fiind condusă de universitarul sucevean Dan Laurenţiu Milici, care va însoţi elevii români la Pittsburgh.
Conf. univ. dr. ing. Dan Laurenţiu Milici este cel care coordonează prezenţa tinerilor români la Intel ISEF de aproape zece ani şi, totodată, se ocupă de întreaga selecţie la nivel naţional.
Potrivit acestuia, din lotul României mai fac parte şi cinci elevi din Bucureşti, de la colegiile naţionale„Tudor Vianu” şi „Sfântul Sava”, ei fiind grupaţi în două echipe.
Singurul sucevean premiat la concursul organizat de Intel
Daniel Cosovanu va intra în competiţia de la Pittsburgh cu proiectul „Modelul opticii flexibile. Lentile şi oglinzi cu distanţă focală variabilă”, proiect prin care tânărul îşi propune să îmbogăţească performanţele opticii, să ofere o alternativă la lentilele fixe.
Elevul din Marginea lucrează de peste jumătate de an la acest proiect, fiind ajutat de tatăl său, Ilie Cosovanu, profesor de fizică la liceul din Solca. Daniel s-a calificat la concursul organizat de Intel după mai multe etape de selecţie.
Daniel a participat şi anul trecut la Intel ISEF, concursul desfăşurându-se în Los Angeles, tânărul fiind premiat de Patent and Trademark Office Society (SUA), o companie de patente din SUA. Daniel a primit premiul pentru originalitatea proiectului, creativitate, elementele de noutate şi explicaţiile bine făcute ce au însoţit invenţia.
Invenţia cu care Daniel a intrat în competiţia din 2014 a constat într-un generator solar de aer cald, elevul identificând o modalitate de a încălzi încăperile cu ajutorul energiei solare. Generator solar de aer cald nu poluează, este făcut din materiale refolosibile (doze de suc, de bere) şi are costuri scăzute.
„Cred că proiectul din acest an este mai bun, mai interesat şi mai inovativ faţă de cel cu care Daniel a participat anul trecut”, a afirmat Dan Milici, universitarul mai precizând că Daniel este singurul tânăr din judeţ care a fost premiat la acest concurs.
Pentru deplasarea în SUA, Daniel are nevoie de 2.000 de dolari, sumă pe care speră că o va strânge cu ajutorul unor sponsori. În 2014, Primăria comunei Marginea l-a ajutat pe Daniel să plece la Los Angeles, la Intel ISEF.
Concursul cu premii de peste 5 milioane de dolari
Premiile puse în joc la Intel ISEF depăşesc 5 milioane de dolari. Intel ISEF este cunoscut ca fiind cel mai mare şi cel mai vechi concurs de ştiinţă pentru tineret din lume (peste 50 de ediţii).
„În 2014, au fost peste 1.800 de participanţi din 54 de ţări, cu 1.400 de proiecte”, a mai menţionat Dan Milici.
Vrea să studieze Ingineria Aerospaţială în SUA
Daniel Cosovanu vrea să studieze în cadrul unei facultăţi de inginerie aerospaţială, la o universitate din Statele Unite ale Americii.
„Am aplicat la Princeton, Stanford, MIT (Massachusetts Institute of Technology) etc., iar acum aştept rezultatele de acolo. În funcţie de răspuns, voi aplica sau nu la o universitate din România”, a mai spus Daniel.