Un nou „El Dorado” al căutătorilor de fier, în lunca Sucevei

În plină iarnă, zeci de oameni stau în frig de dimineaţa până seara, scormonind cu mâinile goale prin imense mormane de pământ, amestecat cu resturi de construcţii, în căutarea unor bucăţi de fier, care le asigură hrana zilnică, lor şi copiilor cei îi aşteaptă acasă. Pentru un kilogram de fier smuls din încleştarea betoanelor iau între 50 şi 70 de bani, în funcţie de calitatea fierului. Din câteva kilograme de fier abia cumpără o pâine. Pentru a pune ceva alături, mai au de stat câteva ore.

Nici măcar curenţii reci de aer care străbat lunca Sucevei nu reuşesc să îi alunge, pentru că, dacă nu muncesc acum, metalul pe care îl caută cu disperare va dispărea, nivelat de lamele buldozerelor.

Odată cu demararea lucrărilor de realizare a noului Dedeman, pe terenul fostului ROMUPS, zeci de camioane pleacă de acolo, zi de zi, încărcate cu pământ şi resturi de construcţii. Cât e ziua de lungă e un du-te-vino continuu către lunca Sucevei, acolo unde molozul este vărsat pe malul râului, pe un teren privat din apropierea Termica şi a noii centrale pe biomasă.

Muşuroaiele selenare şi furnicile pe două picioare

Mormanele de moloz „aruncate” din cuvele camioanelor alcătuiesc un peisaj selenar, al unei planete marcate de ploi de meteoriţi. Doar că printre „muşuroaiele” din lunca Sucevei mişună un fel de furnici pe două picioare, care se „hrănesc” cu resturi din construcţii.

Răspândiţi mai ales în zonele unde au fost aduse transporturi „proaspete”, căutătorii de fier scormonesc pământul cu un fel de cange, cu care speră să agaţe câte o bară metalică răzleaţă, ce le-a scăpat privirii altora.

Fiecare are mormanul propriu de fier unde îşi duce „captura”, pe care, la finele zilei, o transformă în câteva bancnote foşnitoare, care abia îi ajung de pe o zi pe alta.

Într-o laterală a terenului pe care îl scormonesc au făcut un foc, pe care îl înteţesc cu o mână de cabluri scoase tot de prin resturile de construcţii. Aşa se încălzesc, dar recuperează şi metalul din cabluri, pe care îl duc tot la centrele de reciclare.

Din când în când, se adună cu toţii în jurul focului, frecându-şi mâinile să le încălzească. Pe feţele arse de frig, înnegrite de fum şi uscate de vânt se vede o disperare pe care cei care stau toată ziua într-un birou, la căldurică, nu o vor înţelege niciodată. Sunt consideraţi un fel de paria ai societăţii, chiar şi atunci când fac o muncă grea, recuperând fierul de care alţii se lasă lipsiţi, decât să spargă bolovani imenşi de beton.

Comoara din ruinele fostului ROMUPS

Deodată, o luminiţă li se aprinde în ochi şi toate privirile se îndreaptă spre două camioane încărcate, care vin spre ei. Întregul grup se animă deodată. Unii pun mâna pe căngi, alţii, mai puternici, pe baroase, fugind pe urmele camionului din care se bălăngănesc pe laterale câteva bare metalice.

Unii se ridică pe vârfuri, să ajungă la ele şi să le tragă jos, să fie primii care pun mâna pe ele. Nu au cum, pentru că sunt prinse în coloane mari de beton, care se revarsă din camion odată cu tone de pământ.

Baroasele intră în acţiune, lovind ritmic în betonul întărit de-a lungul a zeci de ani de când a fost turnat, căngile brăzdează pământul din jur, în vreme ce unii adună tot ce se găseşte şi duc la margine.

„Dacă nu ar alege ei înainte ce găsesc mai bun, ne-ar fi şi nouă mai uşor”, răbufneşte unul dintre căutătorii de fier, cu năduf, sătul să-i răsune în cap loviturile de baros, care i se transmit prin mâini în tot corpul.

„Ăştia ce lucrează acolo, la Dedeman, au găsit acolo o adevărată comoară – o groapă cu bronz, de la turnătoriile vechii fabrici. Cu ce s-au ales ei, cu ce ne alegem noi…”, spune altul, supărat pe viaţă.

Într-adevăr, nu se aleg cu mare lucru. O mână de fier vechi de fiecare. Nici măcar de-o pâine. Nu au decât să aştepte următoarea maşină, apoi alta, şi tot aşa, până când nu mai pot îndura frigul, durerea din mâini şi cea de spate. Mâine o vor lua de la capăt.

Ceea ce pentru mulţi este o adunătură de gunoaie, un câmp cu „muşuroaie” de pământ şi resturi de construcţii, pentru ei este un fel de „El Dorado” - oraşul de aur. Numai că în loc de aur, ei găsesc fier, pe care primesc câţiva bănuţi aurii.