Surprize-surprize în procesul de la Curtea de Apel Cluj, acolo unde se judecă dosarul în lotul Dîmbu-Bărbuţă-Olărean-Babiuc. Judecătorul care intră în acest dosar a ridicat din proprie iniţiativă mai multe excepţii de neconstituţionalitate, invocând printre altele şi faptul că arestul la domiciliu nu se încadrează în prevederile actuale ale Constituţiei României. Practic, magistratul clujean a ridicat problema Camerei Preliminare, acolo unde se analizează toate excepţiile înainte ca procesul să intre în linie dreaptă.
„Propriu-zis, judecătorul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a tuturor dispoziţiilor cuprinse în Titlul II din Partea specială a Noului Cod de Procedură Penală, capitol care reglementează nou introdusa procedură a camerei preliminare. De asemenea, judecătorul a mai invocat şi o altă excepţie, mai exact nu se consideră în acord cu prevederile Constituţiei ca judecătorul care verifică legalitatea trimiterii în judecată în faza de cameră preliminară să judece în continuare dosarul pe fond”, a arătat Marius Rădăcină, unul dintre avocaţii care a participat la acest proces.
Pe scurt, magistratul de caz consideră că prin Noul Cod de Procedură Penală nu se respectă principiul separării funcţiilor judiciare, iar dacă i se va da dreptate la Curtea Constituţională va revoluţiona pur şi simplu lumea justiţiei din România.
Cu toate excepţiile ridicate, dosarul îşi va urma cursul firesc
Deşi judecătorul a invocat aceste excepţii, şi chiar a pus în discuţie excepţiile invocate, a precizat că urmează să motiveze detaliat fiecare solicitare şi să trimită materialul către Curtea Constituţională pentru a răspunde acestor dileme. Mai trebuie spus că aceste excepţii nu suspendă judecarea dosarului, care îşi va urma cursul firesc.
La termenul de ieri nu a fost prezent în sală nici unul dintre cei patru inculpaţi arestaţi în acest dosar, respectiv procurorul Dumitru Dîmbu, judecătorul Bogdan Bărbuţă, primarul Aurel Olărean şi afaceristul Constantin Babiuc, aceştia putând fi judecaţi în lipsă.
Părţile din acest dosar au fost citate pentru discutarea excepţiilor invocate de unii dintre inculpaţi privind nelegalitatea administrării unor probe de către procuror şi aspecte privind neregularitatea rechizitoriului.
Tot ieri s-a pus în discuţie din oficiu prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile pentru inculpaţii care aveau această măsură, respectiv avocata Isabela Vega, comisarul-şef Mihai Pelipcean, judecătoarea Daniela Prandea, dar şi pentru alte două inculpate, Victoria Ţîcşă şi Alina Ancuţa Solovăstru.
Pentru ce au fost trimişi în judecată
Conform procurorilor DNA, Constantin Babiuc a pus la cale o schemă ilicită de îmbogăţire, iar pentru asta a avut nevoie şi a fost ajutat sau protejat de judecătorul Bogdan Bărbuţă şi procurorul Dumitru Dîmbu.
„Documentarea activităţii infracţionale a pus în evidenţă participaţia penală, alături de a altor funcţionari, a judecătorului Bărbuţă Bogdan-Ilarion Costică, care a avut rolul de a da o aparenţă de legalitate şi de a-l sprijini pe inculpatul Babiuc Constantin Gavril în obţinerea unor surse ilicite de venituri în urma tranzacţiilor imobiliare ilegale de amploare demarate de acesta, precum şi participaţia penală a procurorului şef de secţie Dumitru Dîmbu, care a avut rolul de a asigura protecţia pe mai departe a lui Babiuc Constantin Gavril, în cazul unor eventuale anchete desfăşurate de organele statului cu privire la modul în care a obţinut aceste venituri. Ambii magistraţi şi-au pus în valoare, de-a lungul acestei perioade, atât prerogativele funcţiei lor, cât şi relaţiile profesionale şi interumane, fiind motivaţi de dorinţa participării într-un fel sau altul la beneficiile obţinute ilegal de către inculpatul Babiuc Constantin Gavril, prin protejarea surselor ilegale de venit şi a situaţiei infracţionale existente.
Din probatoriu a rezultat că, în mod individual şi ori de câte ori se ivea ocazia, cei doi ar fi săvârşit infracţiuni de corupţie sau infracţiuni în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu în raport cu justiţiabilii, motivaţi într-un final de obţinerea unor avantaje ilicite”, se arată într-un comunicat al DNA.
În această schemă a fost inclus şi primarul Aurel Olărean, care avea sarcina să-l sprijine pe Babiuc pentru ca un rival al acestuia în afaceri, Arcadie Plămadă, să nu poată intra în posesia unui spaţiu luat abuziv şi ilegal de Babiuc, cu sprijinul judecătorului Bărbuţă.
Sechestru pe terenurile cumpărate de austriecii de la Schweighofer
În afara celor patru persoane aflate în arest preventiv, în acest dosar au mai fost trimise în judecată alte opt persoane fizice şi o persoană juridică, Nikodemus Babiuc.
Lista este deschisă cu judecătoarea Daniela Mariana Prandea, concubina lui Bogdan Bărbuţă, continuă cu avocata Isabela Zorica Vega, fostul şef al Punctului Poliţiei de Frontieră Siret, Mihai Prelipcean, dar şi cu primarul din Marginea, Ioan Onufrei.
Celelalte patru persoane care fac obiectul rechizitoriului sunt două pensionare, Silvia Panţîru şi Maria Cociorvan, dar şi două persoane fără nici o ocupaţie, Victoria Ţîcşă şi Alina Ancuţa Solovăstru.
În cauză este inclusă ca inculpat şi persoana juridică SC Nikodemus Babiuc SRL.
Sub sechestru au fost puse cele 41,59 de hectare de teren care au făcut obiectul tranzacţiilor dubioase în care au fost implicaţi judecătorul Bogdan Bărbuţă şi afaceristul Constantin Babiuc, şi care acum sunt în proprietatea celor de la Schweighofer.
Astăzi află dacă pleacă din penitenciar
După ce în urmă cu două săptămâni acelaşi judecător care ieri a ridicat excepţiile de neconstituţionalitate a decis înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, astăzi magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor lua o decizie finală. Dacă măsura de la Curtea de Apel Cluj va fi menţinută, Dîmbu, Bărbuţă, Olărean şi Babiuc vor părăsi Penitenciarul Gherla şi vor pleca acasă. În caz contrar, aşa cum s-a mai întâmplat de alte trei ori, cei patru vor rămâne după gratii. Decizia de astăzi a instanţei supreme va fi una definitivă.