Prim-trompetistul Mirel Manea va susţine joi, 5 martie, de la ora 19:00, pe scena suceveană a Casei de Cultură, spectacolul „Iubesc femeia”, dedicat zilei de 8 Martie. „Gentleman Trumpet Show – Mirel Manea şi invitaţii săi” pregătesc cel mai de suflet şi elegant spectacol creat şi gândit special pentru femei.
Artistul Mirel Manea, angajat al Filarmonicii din Botoşani, a spus că „mereu sărbătorim femeia şi o iubim. O cântăm. Fiecare dintre noi. Că ne sunt soţii, mame, fiice, iubite, amante, amice, colege, şefe sau subalterne, simple cunoştinţe sau <vise interzise> la care poftim şi le admirăm zgomotos sau în tăcere, în fiecare dintre noi există plăcerea, dorinţa şi mai ales nevoia de a iubi femeia”.
În spectacolul de pe 5 martie, spectatorii vor putea asculta piese muzicale celebre, din repertoriul naţional şi internaţional. De la "Lady in Red" a lui Chriss de Burg la "Baby", în interpretarea lui Bogdan Vlădău, de la celebre hituri interpretate de cei peste 20 de componenţi talentaţi, instrumentişti şi solişti ai magnificei Symphonic Pop Orchestra Mirel Manea, la "Iubim femeia" cântată de marele tenor Vlad Miriţă, de la “Broken Angel”, în interpretarea de senzaţie a aceluiaşi Mirel Manea („gentleman trumpet”), la piesele „New York, New York”, „My Way”, „Can’t Help Falling in Love”, „Cielito Lindo”, „Besame Mucho” şi multe alte compoziţii celebre.
Biletele costă 50 de lei şi 30 de lei pentru elevi, studenţi şi pensionari şi se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava – intrare B, etaj 1.
Relaţii şi rezervări la telefon 0230 523 718.