Cinci tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani au fost prinşi, sâmbătă seară, de poliţiştii Secţiei Burdujeni, cu genţile pline de bunuri furate din magazine din Iulius Mall şi Shopping City Suceava.
Totul a început de la o sesizare a unor agenţi de pază de la Carrefour, care au observat două persoane cu un comportament suspect şi au sesizat poliţia pentru legitimarea respectivilor.
La faţa locului a fost trimis un echipaj al Secţiei Burdujeni, fiind depistate în total cinci persoane suspecte: Ionela D., de 24 de ani, Maria C., de 20 de ani, Ovidiu R., de 23 de ani, Ionuţ S., de 19 ani, şi Alexandru C., de 26 de ani, prima din municipiul Vaslui, restul din municipiul Iaşi.
Cei cinci avea asupra lor mai multe tablete, pe care le furaseră cu puţin timp înainte din Carrefour. Întrucât unii dintre suspecţi aveau cu ei şi câteva genţi, poliţiştii au trecut şi la controlul acestora, descoperind ascunse în ele, printr-un „fund dublu”, mai multe bunuri, toate provenind din furturi.
În bagajul suspecţilor, poliţiştii au mai găsit alte tablete (în total, zece), hard-disk-uri externe, perechi de blugi, geci, articole de încălţăminte pentru copii.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că toate acele bunuri au fost sustrase în aceeaşi zi atât din magazine din Shopping City Suceava, cât şi din incinta Iulius Mall Suceava.
„Cercetările au fost preluate de Biroul de Investigaţii Criminale Suceava, care au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând a se dispune cu privire la măsurile preventive care se vor lua”, a anunţat ieri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, subcomisarul Ionuţ Epureanu.