Proiectul bugetului local al Primăriei Suceava pentru acest an, care are cea mai mare valoare de până acum, a fost aprobat ieri, în unanimitate, de aleşii locali ai tuturor partidelor politice.
„În urma celor trei runde de negocieri avute cu membrii Consiliului Local Suceava, în final, bugetul este de 356.114.263 de lei, fiind mai mare cu 19,2% decât în 2014”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu.
La secţiunea de funcţionare, fondurile alocate sunt de 227 de milioane de lei, mai mult cu 1,57% decât anul trecut.
De remarcat însă este ponderea foarte mare a bugetului la secţiunea dezvoltare, unde au fost alocaţi peste 129 de milioane de lei, adică cu 71,59% mai mult decât anul trecut.
„Faptul că bugetul la dezvoltare este mai mare se datorează şi faptului că anul acesta va fi pus în aplicare proiectul de opt milioane de euro de modernizări stradale, poduri şi pasaje, licitat anul trecut, dar care nu a mai putut fi pus în practică din 2014, dar şi faptului că anul acesta vor putea fi accesate în final fondurile elveţiene. Pentru că investiţiile reprezintă 34,5% din bugetul total, putem spune că este un buget al dezvoltării”, a precizat Lungu.
În cadrul acestei secţiuni bugetare există finanţare pentru două categorii de proiecte – cele finanţate din fondurile primăriei şi cele din fonduri structurale (fonduri externe).
Pe lista investiţiilor care urmează a fi finalizate anul acesta se numără amenajarea Centrului Cultural Bucovina, inclusiv a cinematografului 3D, al cărui proiect a fost finalizat, încât, după aprobarea bugetului, se poate trece la faza de execuţie a acestuia.
Anul acesta va continua modernizarea zonei centrale a municipiului Suceava, cu zona din jurul Palatului Administrativ, dar va începe şi proiectul de înlocuire a acoperişului Pieţei Centrale. În planul de investiţii se regăseşte şi amenajarea unei zone de agrement la baza dealului Tătăraşi (la lacuri), reabilitarea de reţele şi puncte termice, amenajarea a trei terenuri de sport, demararea lucrărilor de dotare cu reţele de energie electrică, iluminat public şi de infrastructură rutieră la cartierul Tătăraşi.
Achiziţionarea a cinci microbuze noi pentru TPL se află de asemeni pe lista de priorităţi a acestui an, precum şi reabilitarea Cetăţii de Scaun a Sucevei, lucrările urmând să fie finalizate pe 15 aprilie.
Modernizarea iluminatului public şi proiectul de achiziţionare a 18 maşini electrice, realizarea campusului şcolar la LPS şi a sălii de sport la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” sunt prinse tot pe lista de investiţii a anului 2015.
O pondere mare la acest capitol bugetar o au lucrările de reparaţii stradale, pentru care s-au alocat 20 de milioane de lei (200 de miliarde de lei vechi).
Dar, dacă se iau în calcul şi lucrările de modernizare finanţate din fonduri europene, bugetul total al străzilor din acest an este de 60 de milioane de lei (600 de miliarde de lei vechi), cel mai mare buget din ultimii 25 de ani.
Cea mai mare parte din buget, alocată Învăţământului
La fel ca şi anii anteriori, cea mai mare parte a bugetului Sucevei merge pentru cheltuielile de funcţionare, investiţii şi reparaţii în învăţământ – 31,38%.
„Ca urmare a numeroaselor amendamente venite din partea consilierilor, bugetul a fost suplimentat la acest capitol cu 11 miliarde de lei vechi”, a precizat Lungu.
O pondere mare, de 22,7% din buget, merge la capitolul Transporturi, 10,4% la locuinţe şi dezvoltare publică, 8,45% la combustibili şi energie, 7,5% la protecţia mediului (include salubrizarea). Domeniul public primeşte 6,46% din buget, autorităţile executive – 2,94%, serviciile comunitare şi de ordine publică - 3,56%, sănătatea - 1,35%, în vreme ce 1,92% reprezintă datoria publică a municipalităţii.