Familia de ţigani, cu 55 de membri, care locuieşte pe strada Mirăuţi nr.54 din municipiul Suceava nu s-a extins cu casele pe terenul privat al oraşului chiar de capul ei. Unul dintre membrii familiei, Stelian Hagiu, ne-a pus la dispoziţie actele pe care i le-a eliberat Primăria Suceava pentru a-şi racorda locuinţa la energie electrică. Stelian Hagiu ne-a arătat certificatul de urbanism nr.1102 eliberat în 15 decembrie 2011 „în scopul obţinerii autorizaţiei de construire pentru branşamentul electric la locuinţa existentă fără autorizaţie de construire de pe strada Mirăuţi nr.54”, unde scrie că parcela în suprafaţă de 250 metri pătraţi, cu folosinţă actuală teren arabil, este închiriată de Stelian Hagiu de la primărie, în baza contractului de închiriere nr. 0636 din 6 iulie 2011. În acelaşi certificat scrie că suprafaţa de 34 mp din parcela de 250 mp este ocupată de o casă şi că destinaţia stabilită prin Planul Urbanistic General (PUG) este „zonă de locuinţe cu regim mic de înălţime şi dotări aferente”.
Tot primăria i-a eliberat lui Stelian Hagiu, în data de 27 ianuarie 2012, un Certificat de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, conform căruia omul nu are datorii. Actul i-a fost eliberat lui Hagiu „în calitate de proprietar” al casei ridicate pe parcela de teren de 250 mp, închiriată de la primărie. Certificatul a fost valabil o lună de zile, pentru a-i servi lui Stelian Hagiu la E.ON Moldova. „De ce ni se tot spune că noi, ţiganii, stăm aici ilegal? Avem contracte de la primărie”, ne-a spus Stelian Hagiu.
Întrebat, ieri, despre această situaţie, primarul de Suceava, Ion Lungu, ne-a declarat că locuinţele ridicate de ţigani pe terenul privat al oraşului, vizavi de casa capului familiei, Toader Hagiu, pe care acesta a cumpărat-o în urmă cu mulţi ani, sunt „la limita legalităţii”.
Primarul spune că a participat la două acţiuni de curăţenie pe str. Mirăuţi
Cu toate acestea, în alte evidenţe ale primăriei, cele de la Disciplina în construcţii, şapte dintre case figurează ca ilegale, inclusiv cea a lui Stelian Hagiu. Iată situația imobilelor construite de membri ai familiei Hagiu, fără autorizație, pe str. Mirăuți: Hagiu Maria - locuință = 13,0 x 4,0 mp; anexă 3,0 x 2,0 mp și o anexă 1,0 x 1,0 mp; Matei Mihai Benone - locuință=4,0 x 3,0 mp și o anexă 6,0 x 2,0 mp; Hagiu Oltea - locuinţă = 14,0 x 4,0 mp, o anexă de 6,0 x 3,0 mp; Lungu Codruţa - locuinţă = 7,0 x4,0 mp, anexa 3,0 x 1,0 mp;Hagiu Stelian - locuinţă =9,0 x 4,0 mp și 2 anexe cu dimensiunile 3,0 x2,0 mp și 3,0 x 3,0 mp; Hagiu Todiriță - locuință = 4,0 x 4,0 mp; Hagiu Laura - locuință = 4,0 x 3,0 mp și anexă 2,0 x 2,0 mp.
Primarul Lungu este de acord că modul în care s-au ridicat aceste clădiri şi cum sunt ele folosite de locatari încalcă normele de spaţiu şi convieţuire civilizată, dar spune că nu este de acord cu demolarea a ceea ce s-a construit ilegal înainte de a exista posibilitatea ca oamenii să se poată muta în altă parte. „Căutăm posibilitatea de a construi un bloc de locuinţe sociale cu finanţare din fonduri europene şi să-i mutăm de acolo, dar astăzi, când vorbim, nu se poate. Sunt oameni cu probleme sociale, fără nici un fel de posibilităţi, cetăţeni ai municipiului Suceava. Nu facem discriminare”, a declarat primarul.
În ceea ce priveşte salubritatea, Lungu a afirmat că a participat de două ori la acţiuni de curăţenie pe strada Mirăuţi şi că municipalitatea a ridicat camioane de gunoaie. Varianta ca cei care locuiesc acolo să fie obligaţi de administraţia locală să facă ordine, curăţenie şi să menţină un minimum de igienă în zonă nu a fost luată în calcul.
Reamintim că 55 de membri ai familiei Hagiu au domiciliul din buletin la aceeaşi adresă, str. Mirăuţi nr. 54, o casă cu trei camere al cărei proprietar este capul familiei, Toader Hagiu, în vârstă de 80 de ani.
(29 ian 2015, 11:13:44