În unele dosare care au fost soluţionate la Judecătoria Rădăuţi actul de justiţie devenise un troc ordinar între un magistrat cu state vechi de plată în sistem şi avocaţi sau părţi implicate. Rechizitoriul de trimitere în judecată a magistratului Bogdan Bărbuţă arată o lume coruptă şi în care soluţiile din dosare nu mai aveau nici o legătură cu realitatea.
Pentru a documenta aceste fapte, procurorii structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie au obţinut autorizaţie de interceptare a discuţiilor derulate pe telefonul mobil, dar şi de înregistrare direct în biroul în care Bogdan Bărbuţă lua decizii contrar documentelor existente la dosare.
Contrar codului magistraţilor, magistratul rădăuţean discuta direct cu justiţiabilii, prin mesaje, direct la birou sau prin intermediul unor avocaţi.
Pentru a da soluţii favorabile în anumite dosare, Bogdan Bărbuţă a primit ouă, miere de albine, băuturi alcoolice, dar şi „porci bătrâni şi un cocoş”. Fireşte, lângă aceste produse s-a regăsit mai mereu şi câte un plic cu „ouă negre”, adică 100 de euro pentru un astfel de ou.
Prietenia oneroasă între un judecător şi un justiţiabil
Timp de mai multe luni, între judecătorul Bogdan Bărbuţă şi Victoria Ţîcşă, o femeie fără nici o ocupaţie, a avut loc un schimb intens de sms-uri, concretizate şi cu o serie de întâlniri. Totul a avut ca scop soluţionarea unui dosar în care femeia era parte şi în care a avut câştig de cauză. Era vorba de un dosar în revizuire şi care mai apoi a ajuns în calea de atac de la Tribunalul Suceava. Pentru a menţine decizia de la Rădăuţi, Victoria Ţîcşă l-a luat drept „avocat”, „consultant” şi „om de presiune” pe judecătorul Bogdan Bărbuţă.
Pe data de 8 februarie 2014, Victoria Ţîcşă îi trimite un mesaj lui Bogdan Bărbuţă cu următorul conţinut: „Amândouă trebue să este foarte bine. sşa a dat mesaj oana . vă roagă tare mult. Că cît ... Dau. Ozi bună vă doresc. sv”.
Răspunsul lui Bogdan Bărbuţă a venit în aproximativ 25 de minute şi a fost foarte scurt: „Nu se poate.”. Totuşi, femeia a insistat: „Trebue să sepoată”.
După alte trei zile, Victoria Ţîcşă îi cere magistratului o întâlnire. Cererea va fi reînnoită pe 4 martie 2014, dar femeia este amânată de Bogdan Bărbuţă pentru „săptămâna viitoare” pe motiv că era plecat la Bucureşti. Ulterior, pe 14 martie 2014, judecătorul acceptă întâlnirea pentru „mâine la 10”.
„Inculpata Ţîcşă Victoria s-a deplasat în data de 15 martie 2014 la domiciliul inculpatului Bărbuţă Bogdan Ilarion Costică, primind de la acesta promisiuni în sensul în care acesta va interveni pe lângă membrii completului de judecată de la Tribunalul Suceava în vederea soluţionării favorabile a recursului din dosar”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.
Pentru a şti exact pe lângă cine trebuie să intervină, Victoria Ţîcşă s-a interesat şi de numele magistraţilor care judecau recursul în dosarul de revizuire, sens în care i-a trimis lui Bogdan Bărbuţă un sms: „Contovici (n.a. - nume pronunţat greşit), vizitiu, seserman .am întrebat şi aestea a fost .leam scris amuea”.
„Cu cucoşul o fugărit-o de la uşă că l-o adus cu pene”
Victoria Ţîcşă nu s-a limitat la schimbul de replici pe care l-a avut cu magistratul rădăuţean şi asta pentru că rezultatul discuţiilor trebuia transmis mai departe.
Imediat după ce l-a vizitat la domiciliu pe Bogdan Bărbuţă, femeia i-a trimis un mesaj avocatei Oana Burciu. „Bună ziua am mers la baba (judecătorul Bogdan Ilarion Costică Bărbuţă – menţiunea noastră) şi a spus să treceţi pe la ea .că amu venit .şi vorbea cu ea .şi el ne spune după acea. Cu mine să stau liniştită a spus”, sună asigurările pe care Victoria Ţîcşă le-a primit din partea judecătorului.
Ulterior, femeia a pierdut procesul pe care-l avea la Tribunalul Suceava, iar acest aspect a fost dezbătut telefonic de alte două persoane inculpate în dosarul instrumentat de procurorii DNA, Silvia Panţiru şi Maria Cociorvan.
Concluzia celor două a fost aceea că s-a dat o soluţie nefavorabilă pentru că Victoria Ţîcşă i-a dat lui Bogdan Bărbuţă numai 500 de euro (cinci ouă negre), „porci bătrâni şi un cocoş”.
„Panţiru Silvia: Na, deci am vrut să-ţi spun că Victoriţa-i fiartă şi scroafa trebuie să o taie că nu mai are bani şi i-o zis lu Cristi să-i trimită bani că acuma iară trebuie să dea vreo mie sau două că trebuie să plătească măsurătoarea, fratele ei o pus radioul tare să cânte că o câştigat, că ea aseară o aflat că o pierdut şi o sunat-o şi pe Oana, că i-am spus <dacă tu nu mă asculţi, tu ai mărs cu mine şi i-ai dat numa cinci ouă (cinci sute de euro) şi cinci sute asta şi restul i-ai dat porci bătrâni ...> cu cucoşul o fugărit-o de la uşă că l-o adus cu pene, că eu nu duceam cocoşul ăla că nu avea nici 2,5 kg şi na, cocoşul se jupeşte că cum m-am dus cu mielul ăsta doară tăt de încredere, că doară am vorbit cu el ... cu baba ai încredere că i-am dus cu tăt cu cap şi aşa cu cucoşul, dar măcar să fi avut vreo 3-4 kile, să-l fi cumpărat de la cineva, na, tăt pârlit cu spirt cu plămân cu tăt, nu duci tu cucoşul cu pene, amu la cinci vine şi ţi-oi da telefon mai târziu să văd ce i-o zis baba”.
„Mi-a comunicat că o să-şi rezolve situaţia juridică, în sensul că va oferi mită judecătorului”
Şi declaraţiile consemnate la dosar arată că între Victoria Ţîcşă şi judecătorul Bogdan Bărbuţă exista o legătură care depăşea cadrul legal. Oana Burciu, avocata care a reprezentat-o pe Victoria Ţîcşă în procesul funciar pe care aceasta îl avea cu fratele ei, a descris o parte din discuţiile pe care le-a avut cu clienta sa.
„Am considerat o schimbare de atitudine în raporturile cu mine a numitei Ţîcşă Victoria, prilej cu care mi-a comunicat că o să-şi rezolve situaţia juridică, în sensul că va oferi mită judecătorului care soluţiona acţiunea în constatarea nulităţii vânzării-cumpărării”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.
După câte se pare, Victoria Ţîcşă a intrat în relaţie cu Bogdan Bărbuţă prin intermediul Silviei Panţiru.
„În diverse ocazii cu care m-am întâlnit cu Ţîcşă Viorica, aceasta mi-a relatat că a reuşit să ajungă acasă la judecătorul Bărbuţă Bogdan Ilarion Costică, şi i-a oferit în mai multe rânduri bunuri alimentare şi sume de bani, fără a preciza exact cuantumul. Am încercat să ignor aceste aspecte care apreciam că sunt ilegale, dar pe de altă parte nu mă puteam opune şi nici interzice Vioricăi Ţîcşă să-i ofere foloase necuvenite judecătorului Bărbuţă Bogdan Ilarion Costică”, a arătat avocata Oana Burciu.
Cum negocia Bărbuţă cu avocata Vega
După cum am menţionat la început, discuţiile dintre judecătorul Bogdan Bărbuţă şi cei care îi solicitau ajutorul nu aveau loc doar telefonic sau la locuinţa acestuia, ci şi în biroul său de la Judecătoria Rădăuţi.
Una dintre persoanele pentru care uşa era deschisă mai mereu la instanţa rădăuţeană era avocata Isabela Zorica Vega.
Aceasta a introdus o acţiune la Judecătoria Rădăuţi prin care dorea să obţină în favoarea SC Conect Group SRL Marginea o suprafaţă de 1.200 mp pe motiv că terenul a fost în folosinţa acestei societăţi mai bine de 20 de ani. Pentru a obţine acest teren, avocata Vega a introdus în dosar o adeverinţă falsă, în care apare semnătura primarului Ioan Onufrei, cumătrul avocatei.
Toate aceste aspecte au fost analizate şi puse la punct de către avocata Isabela Vega şi judecătorul Bogdan Bărbuţă chiar în biroul acestuia de la Judecătoria Rădăuţi, ocazie cu care s-a negociat şi despre urgentarea soluţionării dosarului.
„Bărbuţă: Eu ştiu ce au ăia? Deci afişate sunt pe 20 decembrie la BCPI procesele verbale de afişare, la primărie avem 23 decembrie, care înseamnă iunie, şi dumneavoastră aveţi 8 ianuarie, ar însemna în iulie. Vreţi?
Vega: Vreau mai repede! Aşa .. e nevoie, pentru că ei au un împrumut bancar ...
Bărbuţă: Dar de la primărie?
Vega: Nu!
Bărbuţă: Pot să fac ceva?
Vega: Nu! Că e vorba de primar! Şi e ăsta care mi-e cumătru, nu ... nu, că datorită lui, că altfel nu mă băgam aşa! Deci nu-ţi fă probleme cu primăria! Primăria nu zice nici ... pentru că ştiţi care e problema? Şi publicaţia asta e făcută fără să ştie nimeni, şi nu ...
Bărbuţă: Da...
Vega: ... adică s-a afişat şi ... au şi ei procedura lor. Asta am zis, că dacă aţi putea cumva aici... mi-a dat şi greşit. Mi-a dat pe 3.04 de la calculator.
Bărbuţă: Haideţi să ...
Vega: Sau ştiţi cum? Cred că eu am calculat din momentul introducerii acţiunii ... la registratură.
Bărbuţă: Era introdusă în 2 septembrie.
Vega: Nu merge nici aşa, n-ar nici o treabă...
Bărbuţă: Doar să vedem ... e rezoluţia mea aici ... şedinţa mea e din 9 decembrie ... deci chiar dacă aveaţi în 9 decembrie, trebuia să se ajungă în 9 ...
Vega: Da, deci nu are ... nu are nici o legătură. Nu, n-are! Înseamnă că e dată greşit. Eu chiar am zis, măi hai ...
Bărbuţă: Nu. Dar dacă îi ... numai să nu facă după aia careva, că iese un tămbălău cât toate zilele!
Vega: Nu face nimeni, că n-are cine să facă!”,
sună o parte din discuţia înregistrată la Judecătoria Suceava prin care Isabela Vega îl asigură pe magistrat că primarul din Marginea nu se va implica în acest dosar pentru a pune beţe în roate.
Ulterior, mai este înregistrată o discuţie, în care avocata şi judecătorul negociază perioada în care firma Conect Group ar fi avut folosinţa asupra terenului, iar în acest fel a putut fi admisă acţiunea, într-un dosar în care primarul din Marginea i-a oferit cumetrei sale Isabela Vega şi acte în fals.
Bogdan Bărbuţă se află în arest preventiv din 25 iunie 2014
Bogdan Bărbuţă a fost arestat pe 25 iunie 2014, în aceeaşi zi cu procurorul Dumitru Dîmbu şi afaceristul Constantin Babiuc. Ulterior, în arest în acelaşi dosar a ajuns şi primarul din Rădăuţi, Aurel Olărean.
În afara găinăriilor cu terenuri, pentru care ar fi primit mită bani, dar şi produse alimentare cum ar fi ouă, carne de porc, miere de albine sau găini, Bogdan Bărbuţă mai este acuzat şi de faptul că a pronunţat mai multe hotărâri judecătoreşti care ulterior au făcut obiectul tranzacţiilor dubioase prin care afaceristul Constantin Babiuc a vândut 41,59 de hectare de teren către firma austriacă Schweighofer.
În acest dosar judecătorul Bogdan Bărbuţă este acuzat de luare de mită, 3 infracţiuni de trafic de influenţă dintre care una continuată, complicitate la luare de mită, complicitate la şantaj, 3 infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, dintre care una în formă în formă continuată (69 acte materiale).
Mandatul de arestare a celor patru persoane, inclusiv judecătorul Bogdan Bărbuţă, este valabil până pe 7 februarie. Între timp, există posibilitatea ca înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, măsură dispusă zilele trecute de Curtea de Apel Cluj, să rămână în vigoare şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest caz, cei patru vor reveni acasă, dar dacă instanţa supremă va admite contestaţia DNA, mandatele de arestare vor fi prelungite cu încă 30 de zile, adică până la începutul lunii martie a acestui an.
(26 ian 2015, 11:48:10
Intr-o alta ordine de ideii, din articol s-ar intelege ca mai este treaba la Radauti ,alte dosare ca serparia este mare!