O viaţă de muncă şi sacrificii pentru a-şi ridica o casă şi pentru a-i asigura singurului copil un viitor decent este pe cale să se transforme în cel mai negru coşmar pentru o familie din Suceava. Şi asta nu pentru că i-ar fi lovit vreo tragedie de ordin medical, ci din cauza vecinilor, comunitatea de ţigani de pe strada Mirăuţi.
Soţii Constantin şi Maria Cimpoeşu spun că le este teamă pentru viaţa lor şi a fiicei lor în vârstă de 10 ani, mai ales că la adresa lor au fost formulate direct ameninţări cu moartea din partea celor care îşi duc zilele sau trec ocazional pe la magherniţele ridicate în condiţii dubioase la doi paşi de inima municipiului Suceava.
Ultimul conflict s-a petrecut în seara zilei de joi, 22 ianuarie, când un grup de circa 40-50 de persoane, cu toţii ţigani, au încercat să intre cu forţa pe proprietatea familiei Cimpoeşu şi doar prezenţa a trei câini de talie mare şi apelul de urgenţă la 112 au făcut ca violenţele să nu escaladeze. Totuşi, scânteia a fost deja aruncată şi probabil este doar o chestiune de timp până când situaţia va degenera.
Copiii, trimişi la furat pentru că nu răspund penal
Convieţuirea familiei Cimpoeşu cu ţiganii de pe Mirăuţi a fost mereu una problematică şi toate încercările de a ajunge la un numitor comun despre civilizaţie s-au dovedit inutile. Pentru că nu mai putea suporta comportamentul vecinilor, Constantin Cimpoeşu s-a adresat autorităţilor, de la Primăria Suceava şi până la Poliţia Suceava. Din păcate, în afara unor avertismente ori amenzi, nimeni nu a luat măsuri concrete împotriva ţiganilor, astfel încât comportamentul acestora a continuat să lase de dorit.
Nu mai puţin de săptămâna trecută, un copil de 8-9 ani din comunitatea de ţigani de pe Mirăuţi a fost prins în timp ce încerca să fure câteva raţe aparţinând familiei Cimpoeşu. În acest sens s-a înaintat o plângere la poliţie, dar este greu de crezut că se va întâmpla ceva, mai ales că este vorba de un copil care nu răspunde din punct de vedere penal.
„Zilele trecute i-am prins când îmi furau raţele. Era un copilaş de 8-9 ani, dar cui să spun. Nu l-am atins nici cu un deget şi am făcut reclamaţie la poliţie”, a relatat Constantin Cimpoeşu.
„Ne ameninţau în continuare în prezenţa poliţiştilor”
Joi seară incidentele au plecat de la un fapt banal şi normal în acelaşi timp. Constantin Cimpoeşu a observat că unui vecin de-al său, român, fireşte, i-a fost ruptă cămaşa în mai multe locuri. În acel moment le-a spus ţiganilor să se liniştească pentru că nu este normal să-l agreseze.
Reacţia sa a stârnit furia recalcitranţilor, care s-au adunat într-un grup mare, de vreo 40-50 de persoane, şi au încercat să-i dea o lecţie.
„Câţi au fost la poarta asta de au putut să rupă lacătul, uitaţi-vă cu ce pietre ne-au <bulgărit>”, a spus Constantin Cimpoeşu indicând unul dintre proiectilele care au fost aruncate în direcţia sa.
Pentru că ţiganii se îndreptau spre locuinţă, bărbatul a dat drumul câinilor pe care-i are, iar situaţia nu s-a înrăutăţit. Între timp, bărbatul a sunat şi la 112, iar la faţa locului au ajuns atât patrula de intervenţie, cât şi mascaţii.
„Eu practic am ajuns acolo la gard în momentul în care trupele îi imobilizau pe agresori. Erau răcnete şi copilul a ieşit şi a început să strige <Mama, vezi ce se petrece cu tata, ce s-a întâmplat!>, şi normal că m-am dus şi eu până acolo. Soţul era după poartă, iar ei ne ameninţau în continuare în prezenţa poliţiştilor”, a povestit Maria Cimpoeşu.
Potrivit soţilor Cimpoeşu, ţiganii le-au promis că îi vor omorî şi le vor da foc la casă, dar mai întâi le vor ucide câinii pentru a nu mai întâmpina probleme.
„Când am adus-o aici pe fetiţă a avut un şoc”
Printre ameninţările proferate de ţigani a fost şi una la adresa copilului de numai 10 ani al familiei Cimpoeşu. Ieri, de teama agresorilor, fetiţa nu a mai ajuns la şcoală, iar Constantin Cimpoeşu a fost nevoit să meargă la unitatea de învăţământ pentru a explica absenţa.
De altfel, pentru copil coşmarul provocat de vecini a început imediat ce a ajuns în Suceava.
„Fetiţa este născută în Italia, a trăit într-un mediu civilizat, şi în momentul în care am adus-o aici a avut un şoc. I-am explicat ce se întâmplă şi s-a acomodat, dar zilnic aude înjurături, prostii şi manele. I-am oferit o cameră în fundul casei ca să poată studia”, a arătat Maria Cimpoeşu.
Cine-i tolerează pe ţigani şi comportamentul lor
Pentru că acest calvar pare unul fără final, Constantin Cimpoeşu a încercat să găsească înţelegere din partea autorităţilor locale. Până acum a primit doar promisiuni. Mai mult, bărbatul crede că reprezentanţii Primăriei Suceava îi protejează pe ţigani din motive electorale, aceasta fiind singura explicaţie pentru care sunt toleraţi şi li s-a permis să-şi construiască fără nici un fel de autorizaţie magherniţele insalubre.
Familia Cimpoeşu spune că presiunile şi tracasările au început în clipa în care a cerut autorităţilor să ia măsuri şi să rezolve problemele apărute, un adevărat focar de infecţie. După câte se pare, casele au fost construite pe un pământ aşezat peste gunoaiele care trebuiau transportate la Călău (fosta groapă de gunoi a Sucevei), dar au fost descărcate ilegal pe un teren aparţinând Primăriei şi aflat în vecinătatea locuinţei familiei Cimpoeşu. De la o casă s-a ajuns rapid la multe altele, iar locatarii stabili sau ocazionali s-au înmulţit teribil de repede şi de mult.
Din păcate, primarul Ion Lungu nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere despre ceea ce se petrece pe strada Mirăuţi, în timp ce viceprimarul Ovidiu Doroftei a explicat că nu are atribuţii pe această linie, singurul în măsură să dea nişte răspunsuri fiind edilul Sucevei.
Două amenzi pentru scandalul de joi seară
Poliţiştii veniţi la faţa locului au ridicat două persoane pe care le-au dus la audieri, iar la final au aplicat două amenzi în valoare de câte 200 de lei.
„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la un scandal produs pe strada Mirăuţi, unde s-a constatat că mai multe persoane au adresat injurii membrilor unei familii. Persoanele respective au fost identificate şi conduse la sediul poliţiei, unde au fost sancţionate contravenţional conform legislaţiei în vigoare”, a declarat subcomisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava.
(24 ian 2015, 12:04:07
Mai mult: ☭ ϑ