Sucevenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au mai puţin de plătit la căldură pentru ultima lună a anului trecut comparativ cu facturile din aceeaşi perioadă a anului anterior.
Temperaturile exterioare ceva mai ridicate decât un an în urmă, precum şi măsurile de reducere a costurilor de încălzire luate de suceveni, în principal prin izolarea termică a apartamentelor, au influenţat consumul de energie termică la nivelul întregului municipiu reşedinţă de judeţ.
Conform consumurilor medii de gigacalorii înregistrate la cele aproape 20.000 de apartamente racordate la Termica, costul de încălzire a locuinţelor este cu aproximativ 6% mai mic decât în decembrie 2013.
Astfel, la un apartament cu o cameră, consumul mediu de energie termică în decembrie 2014 a fost de 74,5 lei, în vreme ce, cu un an în urmă, pentru aceeaşi perioadă, consumul mediu facturat a fost de 78,8 lei.
La două camere, factura medie de încălzire a locuinţei este de 124 de lei pentru ultima lună a anului trecut, în vreme ce pentru perioada similară din 2013, costurile au fost de 131 de lei.
Pentru cei care locuiesc la trei camere, consumul mediu facturat în decembrie 2014 a fost de 161 de lei, în vreme ce în decembrie 2013, acesta era de 171 de lei.
La patru camere, factura la căldură pentru decembrie 2014 a fost de 211 lei, în vreme ce pentru aceeaşi perioadă, dar cu un an înainte, consumul de energie termică facturat a fost de 223 lei.
„Consumul de energie termică a fost în concordanţă cu temperaturile medii exterioare. Dacă în perioada facturată din decembrie 2014 temperatura medie exterioară înregistrată a fost de 1,1 grade Celsius, cu un an înainte, temperatura medie exterioară a fost de 0,7 grade Celsius. Scăderea consumului de energie termică la nivelul oraşului este justificat şi de măsurile de economisire luate de către suceveni”, a precizat directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu, care spune că a văzut un interes mare al populaţiei vizavi de izolarea termică a clădirilor, pentru a obţine un confort termic sporit, în condiţii de consum mai mic de gigacalorii.
Facturi cu peste 20% mai mari comparativ cu luna anterioară
Pe de altă parte, aşa cum era şi de aşteptat, facturile lunii decembrie, la încălzirea locuinţelor, au fost mai mari decât cele din noiembrie, pe fondul răcirii accentuate a temperaturilor exterioare.
Pentru un apartament de două camere, consumul de energie termică a crescut cu aproximativ 23% de la o lună la alta, fapt care se reflectă şi în facturile care sunt afişate deja la majoritatea scărilor de bloc din Suceava.
Astfel, pentru luna noiembrie 2014, costurile medii de încălzire a unei locuinţe cu o singură cameră în sistem centralizat au fost de 57 de lei, la două camere, de 95 de lei, la trei camere de 123 de lei, iar la patru camere de 161 de lei.
(20 ian 2015, 17:31:27