Preşedintele Secţiei române a Adunării Parlamentare a Francofoniei, deputatul PNL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu, a semnat ieri şi a transmis un mesaj în cartea de condoleanţe pentru victimele atentatelor din Franţa, aflată la Ambasada acestei ţări în România. Sanda-Maria Ardeleanu a fost însoţită în vizita la Ambasada Franţei de deputaţii Lola-Gabriela Anghel și Simona Bucura-Oprescu, membre ale Secției române a APF. Ardeleanu ne-a declarat că tot ieri s-a întâlnit cu ambasadorul Franţei în România, excelenţa sa Francois Saint-Paul. „Cu domnul ambasador am stat de vorbă despre valorile comune ale Franţei şi României. Excelenţa sa mi-a spus că este profund impresionat de căldura cu care românii s-au manifestat după tragedia din Franţa, dar şi de apropierea românilor de valorile Franţei şi de valorile europene”, a spus Ardeleanu. Ea a adăugat că după atentatele din Franţa, încă o dată, în istoria celor două ţări, „Parisul şi Bucureştiul bat într-o singură inimă”. „Este inima mare a Planetei care vrea să meargă înainte, să continue pe drumul libertății și al păcii. Nimeni nu are drept asupra vieților noastre! Nici o cauză nu justifică omuciderea! Nimănui nu îi este îngăduit să destabilizeze construcția europeană pentru a instaura frica, teroarea”, a mai transmis Sanda-Maria Ardeleanu. Ea a subliniat că pentru tot ceea ce s-a întâmplat în Franţa nu există cauză legitimă şi nu există scuză.
Deputatul PNL de Suceava a arătat că valorile Franţei sunt şi valorile românilor, „pentru că ele sunt ale Europei lărgite, pentru că ele au fost verificate și puse în practica vieții pe pământul românesc: toleranţa şi nevoia de libertate”. Sanda-Maria Ardeleanu a subliniat că Franța este o țară generoasă, „care ne-a primit” pentru a ne transmite lecția unei mari civilizații şi a unei mari culturi. „Această lecție are astăzi două cuvinte cheie: democraţia şi solidaritatea. Sunt mândră că sunt româncă! Sunt mândră de francofilofonia mea şi sunt fericită că am fost reprezentată la marşul istoric al păcii de însuși președintele României, Klaus Iohannis”, a încheiat Ardeleanu.