Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Dărmăneşti, a fost ridicat de poliţişti de la domiciliu şi introdus în arest acum două zile, în baza unui mandat de executare a unei pedepse de trei ani de închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie calificată. Nicolai Martiniuc, în vârstă de 35 de ani, zis „Pârnaie”, va sta după gratii timp de trei ani pentru o faptă comisă în 2013. Acelaşi Martiniuc a fost trimis în judecată în luna octombrie a anului trecut pentru mai multe infracţiuni, cea mai gravă fiind cea de ucidere din culpă, în dosarul morţii unui copil de nici 6 ani, sfârtecat de un câine agresiv, care, a rezultat din anchetă, i-a aparţinut inculpatului.
Revenind la fapta de tâlhărie, Martiniuc a fost trimis în judecată sub acuzaţia că, împreună cu doi complici, l-a deposedat prin violenţă pe un bărbat de un portofel în care avea o sumă de bani, cartea de identitate, certificatul de naştere şi un telefon mobil. Victima celor trei a suferit leziuni care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Referitor la cumplita dramă din martie 2012, când micuţul Samir, în vârstă de 5 ani şi 11 luni de zile, a fost muşcat de gât în mai multe rânduri şi omorât de un câine negru, de talie mare, în satul Călineşti Enache, comuna Dărmăneşti, anchetatorii susţin că au stabilit fără dubiu că animalul a fost crescut de Nicolai Martiniuc, care, la un moment dat, tocmai din cauza agresivităţii exacerbate a patrupedului, l-a abandonat.
Pe parcursul anchetei suspectul a negat vehement că acel câine a fost al său.
Bărbatul de 35 de ani a mai fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare într-un dosar de contrabandă al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, însă această pedeapsă nu este definitivă.
(14 ian 2015, 17:07:45