După aproape cinci ani de aşteptare, sucevenii vor avea la dispoziţie, de anul acesta, nu unul, ci două cinematografe moderne.
Ca urmare a solicitării exprese venite din partea Consiliului Local Suceava, ca Iulius Mall să dea un răspuns oficial referitor la deschiderea cinematografului modern promis încă din 2008, primarul Ion Lungu a anunţat ieri că, până la finele anului, va fi inaugurat un cinematograf multiplex în cadrul respectivului centru comercial.
„Am primit un răspuns oficial de la Iulian Dascălu, preşedintele companiei, că până la finele anului 2015 vor fi finalizate aceste multiplexuri”, a spus şeful municipalităţii sucevene.
Lipsa unui cinematograf modern în municipiul reşedinţă de judeţ, în condiţiile în care la Iaşi şi la Botoşani există deja de ceva vreme, a ajuns subiect de discuţie de mai multe ori în Consiliul Local Suceava, unii consilieri solicitând chiar luarea unei poziţii mai ferme a municipalităţii vizavi de promisiunea făcută de Iulius Mall Suceava, încă din 2008, de a deschide un cinematograf multiplex. Liberalii au propus chiar „sancţionarea” centrului comercial, prin respingerea oricărei propuneri de asociere, cât şi prin mutarea birourilor de servicii publice găzduite de Iulius Mall.
Între timp, Primăria Suceava se pregăteşte să deschidă propriul cinematograf 3D, în clădirea renovată şi extinsă a fostului Cinematograf Modern, transformat în Centrul Cultural Bucovina.
În proiectul de buget pe 2015 sunt prinse sume suplimentare pentru amenajarea cinematografului 3D, care ar putea fi inaugurat pe 30 iunie.
„Cu cinematograful pe care îl face primăria şi cu cel care se face la mall, sperăm să avem în Suceava cât mai multe săli de proiecţie pentru tinerii dornici să meargă la film”, a mai spus Ion Lungu.
Conform declaraţiilor iniţiale ale reprezentanţilor Iulius Mall Suceava, la etajul centrului comercial vor fi deschise 10 săli de cinema multiplex.
( 8 ian 2015, 11:07:36