Sute de metri de parapet metalic de protecţie montat pe drumul judeţean DJ 209D, care leagă localităţile Dărmăneşti - Calafindeşti - Siret, au dispărut în urmă cu mai multe luni, iar alte bucăţi de tablă zincată sunt pe cale să facă „paşi”. „Miracolul” acestei dispariţii se datorează hoţilor, care şi-au făcut de cap fără ca nimeni să-i vadă. Mai grav este că şi alte porţiuni din acest drum sunt vizate de hoţi. În diferite zone unde parapetul încă mai este în picioare, hoţii au defiletat şuruburile şi aşteaptă acum momentul prielnic pentru a încărca tabla de protecţie.
Radu Avădanei, directorul Direcţiei de Drumuri şi Poduri din cadrul Consiliului Judeţean Suceava, a precizat că furtul parapetului metalic s-a produs imediat după inaugurarea acestui drum la finalizarea lucrărilor de modernizare din cursul anului 2012.
„Am anunţat posturile de poliţie din zonă, dar până în prezent nu ni s-a comunicat dacă hoţii au fost prinşi sau nu. Dacă nu avem o înştiinţare oficială în acest sens nu putem face aproape nimic”, a precizat Radu Avădanei.
În cazul în care hoţii vor fi identificaţi, Consiliul Judeţean Suceava trebuie să se constituie parte civilă în proces, iar dacă Poliţia va spune că nu a găsit hoţii atunci se va trece la înlocuirea bucăţilor de parapet lipsă.
Potrivit estimărilor realizate de specialiştii CJ Suceava, prejudiciul pe DJ 209D se ridică la circa 30.000 de lei, sumă în care sunt incluse atât materialele, cât şi manopera.
O situaţie similară se regăseşte şi pe drumul judeţean DJ 177A, care leagă Ostra de Stulpicani, acolo unde hoţii au furat aproximativ 400 de metri liniari de parapet de protecţie.
În acest caz hoţii au fost identificaţi, iar Consiliul Judeţean Suceava s-a constituit parte civilă în proces, dar şansele de a recupera ceva din prejudiciul care se ridică la circa 25.000 de lei sunt aproape nule.
„La finalul procesului vom apela la un executor judecătoresc pentru a recupera prejudiciul, dar din experienţa trecută pot spune că va fi extrem de greu să valorificăm ceva pentru a acoperi paguba”, a mai arătat Radu Avădanei.
( 6 ian 2015, 12:31:34