Un şofer în vârstă de 47 de ani a suferit leziuni grave după ce a derapat cu maşina pe care o conducea pe carosabilul acoperit cu zăpadă frământată şi polei. Accidentul s-a înregistrat luni, în jurul orei 11.00, pe DN 17, pe raza comunei Iacobeni.
Din ancheta poliţiei rezultă că şoferul de 47 de ani, domiciliat în Pojorâta, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, cauză din care a derapat şi a intrat pe sens opus. Maşina condusă de acesta a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de o femeie în vârstă de 41 de ani, din Cârlibaba.
În urma accidentului, precizează poliţia, a rezultat rănirea gravă a bărbatului din Pojorâta şi rănirea uşoară a unei tinere în vârstă de 19 ani, din Cârlibaba, pasageră în autoturismul care se deplasa regulamentar.
În cazul bărbatului rănit grav medicii au estimat preliminar că are nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale.
Poliţiştii îi avertizează pe şoferi să circule foarte prudent în aceste zile, riscul unor derapaje din cauza stării carosabilului fiind foarte ridicat.