Ce profesie vor avea copiii noştri?

“Ce profesie vrei să ai când o să devii adult?” Această întrebare ar trebui adresată, tot mai des de către părinţi, tinerilor, pentru a identifica direcţiile în care vor să îşi dezvolte abilităţile şi aspiraţiile profesionale. În acest sens este indicat să vorbiţi periodic cu copiii despre viitoarea carieră, despre ceea ce îi  entuziasmează sau îi fac să fie sceptici în privinţa abordării diferitelor domenii profesionale. Toţi părinţii doresc reuşita în viaţă a copiilor lor, însă simpla dorinţă nu e suficientă. Din acest motiv, sunt foarte puţini tineri care ajung să profeseze meseria pe care pretindeau că o vor avea când vor fi mari. Abilităţile şi deprinderile nu se dezvoltă peste noapte, iar copiii au nevoie de o susţinere şi o  motivare permanentă pentru a se dezvolta pe calea aleasă. Totuşi, atenţie, ca părinte nu este indicat să îţi impui propriile clişee de dezvoltare. Faptul că acestea sunt gândite de un adult care are experienţa vârstei şi care vrea binele copilului nu le dă acestora prea multă valoare, deoarece, de cele mai multe ori, nu se suprapun peste aşteptările, dorinţele şi visele celor tineri, care au un sistem de valori în continuă schimbare. Nimeni nu vrea să îi fie impus un anumit comportament sau domeniu de dezvoltare, mai ales la vârsta când încearcă din răsputeri să se afirme ca individualitate - vârsta adolescenţei. De aici şi multitudinea de conflicte dintre generaţii. Cum puteţi rezolva aceste dificultăţi? În primul rând, nu restrângeţi opţiunile celor tineri, impunându-le o direcţie şi un comportament anume, ci oferiţi sprijin în dezvoltarea  pasiunilor şi deprinderilor spre care se îndreaptă. Nu respingeţi, din start, meserii care, ca adult, vi se par nepotrivite, ci analizaţi-le cu atenţie şi lăsaţi să treacă un timp până să le readuceţi  în discuţie. S-ar putea să fie pentru ei doar nişte capricii de moment sau,  în urma unor analize mai atente, să se răzgândească. Dacă totuşi discuţia este deschisă, puteţi afla cu tact ce îi face să se îndrepte spre acea meserie. În cazul în care argumentele lor nu sunt convingătoare, puteţi veni cu opinii atât pro, cât şi contra, după care este necesar să îi lăsaţi câteva zile pentru analiză şi reflecţie. Nu vă propuneţi să lămuriţi problemele legate de carieră dintr-o  dată; e un proces lung cu multe etape intermediare ce necesită răbdare şi tact. Trebuie să se ţină cont şi de impactul media asupra tinerilor. Uneori este subapreciată puterea de influenţare a filmelor şi emisiunilor TV ce se adresează acestui segment de vârstă.

Discuţiile deschise, calme, în cadrul cărora sunt prezentate o multitudine de puncte de vedere, negative şi pozitive, sunt cele mai eficace. Tinerii nu vor să le decidă nimeni soarta şi să le subestimeze capacitatea de a se descurca dând dovadă de maturitate, iar părinţii care nu înteleg aceste aspecte riscă conflicte ce se pot solda cu refuzul de a comunica al copiilor, certuri, agresivitate verbală, etc. Părinţii ce vor să se impună cu orice preţ, deoarece consideră că decizia asupra destinului profesional al copiilor le aparţine, iar copiii trebuie doar să execute spre binele lor ceea ce părinţii au hotărât, ar trebui să fie mai concilianţi, mai permisivi şi să aibă mai multă încredere în deciziile copiilor lor. Tinerii pot realiza lucruri măreţe mai ales când înţelepciunea maturităţii le e sprijin şi nu povară.  În concluzie, suportul pe care îl pot oferi părinţii, copiilor, în vederea orientării spre o profesie, face parte din cadrul  unui proces de lungă durată ce necesită parcurgerea mai multor etape, abordări din mai multe unghiuri a problematicilor, stări de empatie atât faţă de perioadele de stagnare, derută, cât şi faţă de cele de efervescenţă, expansivitate.