Florin Haidamac, doctorul din „Dispensarul SF”. Medic de 14 ani la ţară, „în linia I”

În toamna acestui an, prin intermediul unui articol semnat de colega mea Dana Humoreanu, am aflat că la Şerbăuţi, la aproximativ 30 de kilometri de municipiul Suceava, există un doctor „exotic”. Aşa l-a numit.

Florin Haidamac. Medic la ţară de 14 ani, „în linia I”. 

Rebeca, fetiţa care a zâmbit prima oară după doi ani

La vremea respectivă, doctorul Haidamac se zbătea să salveze viaţa unei fetiţe în vârstă de 2 ani, Rebeca, ce s-a născut cu o malformaţie cardiacă. Părinţilor Rebecăi li s-a spus de la Iaşi că dacă nu îşi duc copila la operaţie, cât mai repede, nu mai are mult de trăit.

Intervenţia chirurgicală, însă, ajungea la aproximativ 10.000 de euro, bani pe care părinţii Rebecăi, care locuiau cu bunăvoinţa unui consătean într-o casă bătrânească, nu aveau sub nici o formă de unde să-i adune.

Disperarea pentru ei era cu atât mai mare cu cât au mai avut o fetiţă care a murit la cinci zile de la naştere, tot din cauza unei malformaţii la inimioară.

„Nu mai aveam speranţe”, mărturisea mama Rebecăi, Corina Matei.

Salvarea lor a venit însă de la medicul din sat, Florin Haidamac.

Florin îşi aminteşte perfect ce anume i-a atras atenţia când Rebeca a intrat pe uşa cabinetului său.

„Privirea. Nu ai mai văzut aşa ceva... stătea pe canapea şi se uita fix la mine. Tristă. Înfiorător. Şi atunci a fost, nu ştiu, ca un declic... zic nu, trebuie să te implici, fetiţa aia putea muri. Nu, eu nu pot să stau, deci nu, nu pot nici ca om, nici ca medic, pentru o chestie legată de bani, nu am vrut să accept sub nici o formă”, îmi povestea doctorul.

La rândul lui tatăl unui băieţel în vârstă de 11 ani, Florin Haidamac a provocat atunci o avalanşă. A scris pe blogul său (Blogul Vindecătorului) despre drama Rebecăi, povestea tristă a fetiţei a fost preluată de Monitorul de Suceava, apoi de alte publicaţii şi televiziuni sucevene, şi, în scurt timp, inima bolnăvioară a micuţei bătea la unison cu alte sute de inimi.

Pe esplanada Casei de Cultură Suceava a fost organizată o acţiune la care au participat zeci de oameni şi au dansat pentru Rebeca. S-au făcut donaţii şi... „Surpriza mea a fost imensă când în două săptămâni şi un pic de campanie am strâns toată suma”, era fericit doctorul.

Operaţia a decurs cu succes, într-o clinică din Bucureşti, iar la întoarcerea acasă, Rebeca şi mama ei au trecut pe la dispensarul din sat: „A fost primul moment când a zâmbit şi a făcut pa... atunci a fost primul moment când am văzut-o că zâmbeşte şi i s-au schimbat ochii, i s-a schimbat  privirea”, continuă Florin.

„În luna asta ce-mi cumpăr, mâncare sau medicamente?”

Florin Haidamac este şi scriitor şi are deja mai multe cărţi scoase. Una dintre ele, „Dispensarul SF”, mi-a atras în special atenţia. Mi-am dat seama că „Dispensarul SF” e chiar locul lui de muncă, în Şerbăuţi. Acolo, chiar e un dispensar science-fiction. La propriu.

Pacienţii nu zboară, asistentele nu se încarcă la priză, iar medicamentele sunt din cele obişnuite. Doctorul, însă, pare de pe altă lume.

Puţin bâlbâit, cu ochii când verzi, când albaştri, domnu' doctor, cum îl ştie toată comuna, scrie şi vindecă. Atât la cabinet, cât şi pe internet sau pe hârtie, prin eseurile ori cărţile sale.

Îmbracă halatul de medic, însă nu înghite sistemul: “Dacă suntem în stare să trimitem oameni pe Lună şi sonde pe Marte, nu înţeleg de ce nu suntem în stare să asigurăm tuturor celor care au nevoie accesul la servicii medicale de înaltă performanţă şi nu mă refer la ecografie şi două, trei analize pe care ţi le decontează statul. Eu am pacienţi care au 3 milioane (de lei vechi – n.r.) pensie şi sunt unele luni sau unele situaţii în care au nevoie de tratament de 5 milioane. De unde? Şi atunci îşi pun întrebarea: în luna asta ce-mi cumpăr, mâncare sau medicamente?”

„Domn' doctor l-a înviat din morţi”

Într-o dimineaţă de noiembrie, l-am rugat să ne ia şi pe noi la una, două consultaţii la domiciliu.

Pe drum, mai stăm de vorbă. Îmi povesteşte că, iniţial, după ce a terminat rezidenţiatul, a venit la Şerbăuţi, aşa, „să-şi facă mâna”. Un an, maxim doi, se gândea el. Au trecut 14 de atunci.

Ne amuzăm teribil când îmi povesteşte prima zi a lui de medic la ţară, la Şerbăuţi.

Era prin... se gândeşte puţin... prin 2001. Avea 27 de ani.

S-a îmbrăcat la costum, la cravată, că aşa credea el că ar fi trebuit să arate un doctor, numai că Dacia pe care o avea atunci nu a vrut să pornească în acea dimineaţă. Aşa că, n-ai ce-i face, hai cu autobuzul. La cabinet îl aştepta un sătean, rugându-l să meargă să consulte un bolnav la domiciliu. „Ai maşină?”, întreabă doctorul. „N-am”, îi răspunde săteanul. „Şi am mers cu faetonul. Imagine foarte faină, eu la cravată, la sacou, în pantofi, prin noroaie... domn' doctor”, râde cu poftă medicul.

Ajungem la prima casă, a lui nea Gheorghe. Cu o lună în urmă, familia se pregătea deja de înmormântare. Bătrânul abia sufla, iar rudele i-au aprins lumânările la căpătâi şi s-au pus pe bocit. L-au chemat pe doctor, aşa, să fie cu sufletul împăcat.

„Avea o bronhopneumonie. I-am dat tratament şi acum e mult mai bine”, îmi spune Florin înainte de a intra în casă.

De la uşă, mătuşa Elisabeta, soţia lui nea Gheorghe, ne explică: „Domn' doctor l-a înviat din morţi. E bun domn' doctor, pe toată lumea aud că vindecă”.

Bătrânii din colivie

Ne continuă drumul spre o altă casă. De la asfalt, trecem la drumuri de ţară, cu glod,  gropi, denivelări, uliţe înguste şi înfundate. Maşina trosneşte, iar doctorul scapă o înjurătură. „Am patru Dacii rupte pe drumurile astea - continuă doctorul. Maşina asta e tot a mea. Eu merg cu maşina mea, asistentele, când e nevoie, cu maşinile lor. Asta e medicina la ţară. Ploaie, vânt, ninge, grindină, tot ce vrei tu, trebuie să te duci să rezolvi treburile, exact ca pe front, în linia I. Tu eşti primul ostaş care merge la locul faptei. La 30 de kilometri de cel mai apropiat spital, deciziile tale pot face diferenţa între viaţă şi moarte. Mie îmi place ceea ce fac. Nu mă lamentez: stai să vezi că ce greu e... e greu, într-adevăr, dar dacă vrei să munceşti, munceşti, dacă nu, lasă pe altul, bă. Dacă voiai să ai o viaţă liniştită, te făceai ceasornicar”. Asta visa să se facă când era mic: ceasornicar. Nu i-a ieşit. 

Oprim la poarta unei case. Grăbit, coboară, închide maşina şi uită de mine. Portiera e blocată şi mă salvează colegul meu operator, care a înţeles cu greu ce-i cu semnele disperate pe care i le făceam.

O nouă casă, o nouă consultaţie. Doi bătrâni de peste 80 de ani. Ambii paralizaţi după atacuri vasculare cerebrale. El de aproape cinci ani, ea, în urmă cu un an. Nici unul dintre ei nu mai poate vorbi. Bătrâna are lacrimi în ochi şi îi întinde doctorului mâna să o consulte.

Chiar la intrarea în camera bătrânilor observ o colivie cu canari şi realizez că bătrânii au şi ei cam aceeaşi soartă. Închişi de boală într-o colivie.

Când ieşim afară, doctorul îşi aprinde agitat o ţigară. Imaginea bătrânei neputincioase, cu ochii în lacrimi, nu te poate lăsa indiferent: „Măi omule, mergea, venea la cabinet pe jos, erau minus 25 de grade, nu conta, bătrâna era la mine la cabinet”.

„Poţi să rămâi singur pe lume în 5 minute, nu-i greu”

Doctorul Florin Haidamac are în grijă 2.300 de pacienţi, în mare parte copii şi bătrâni, tinerii şi bărbaţii în putere fiind plecaţi în marea lor majoritate la muncă, în străinătate.

„Un om când are o problemă medicală, prima uşă pe care o deschide e uşa mea. La mine aicea, la 30 de kilometri de spital, la cine să apelez. Mie mi-l aduce în pătură. <Fă-i ceva!> Sunt lucruri pe care nu le înveţi în facultate, sunt lucruri pe care nu ţi le spune nimeni. Pe mine în facultate nu m-a învăţat nimeni să-i spun unui bolnav că are cancer şi în două luni moare”, îmi spune Florin mergând spre dispensar.

La uşa cabinetului e coadă. Copii şi bătrâni.

Într-o ţară care produce doar adaos comercial, cum îi place să spună, Florin Haidamac luptă cu una dintre cele mai cumplite boli, nepăsarea. Scriitorul Haidamac s-a sfătuit cu doctorul Haidamac şi au pus la cale un troc: cărţile primului, în schimbul donaţiilor pentru medicamentele pacienţilor celui de-al doilea.

Proiectul se numeşte „Carte pentru medicamente”. Cumperi o carte de pe blogul Vindecătorului, iar banii merg într-un fond pentru pacienţii „Dispensarului SF” care nu îşi pot permite tratamentul.

„Poţi să rămâi singur pe lume în 5 minute, nu-i greu. Ceea ce este cu adevărat greu este să trăieşti singur în întunericul vieţii tale. Părăsit şi abandonat. Şi, din păcate, societatea îţi arată că în momentul în care ajungi la bătrâneţe şi nu mai eşti folositor nu mai dă doi bani pe tine”, adaugă doctorul.

L-am lăsat „în linia I”, iar noi ne-am întors la redacţie. Ne-am revăzut la Gala „Top 10 Suceveni”, unde medicul Haidamac îşi merită cu prisosinţă locul.

Înregistrarea GALEI TOP 10 SUCEVENI - ediţia a III-a se va transmite în reluare pe BUCOVINA TV sâmbătă şi duminică, de la ora 12.45.