Numărul mare de solicitări care se depun încă pentru atribuirea în folosinţă gratuită de terenuri pentru realizarea de locuinţe pentru tineri determină municipalitatea suceveană să ia în calcul extinderea suprafeţelor de teren alocate.
Astfel, cel mai nou cartier înfiinţat pentru construirea de locuinţe pentru tineri, cartierul Europa, situat pe Dealul Tătăraşi, chiar în spatele sediului Primăriei Suceava, ar putea fi extins cu încă vreo trei hectare.
„Avem în continuare solicitări pentru terenuri la Legea 15/2003. Primăria Suceava este una dintre puţinele primării care a făcut un cartier la Legea 15, cel de pe Dealul Mănăstirii, iar acum lucrăm la cartierul Europa”, a spus primarul Ion Lungu.
Edilul sucevean a spus că în proiectul de buget pentru 2015 vrea să prindă fondurile necesare pentru a continua cât mai mult lucrările edilitare la noul cartier de locuinţe pentru tineri.
„În acest moment noi avem duse acolo apa potabilă şi canalizarea, prin proiectul de POS Mediu, avem întocmit proiectul de alimentare cu energie electrică şi cel de realizare a reţelelor stradale, pe care vrem să le licităm în acelaşi timp, pentru că aceste lucrări trebuie făcute ţinând cont una de cealaltă. Nu putem face străzile şi apoi să vină celălalt constructor să le spargă, pentru a duce energia electrică. Voi insista în Consiliul Local pentru a prinde în buget sumele necesare continuării investiţiilor în acest cartier”, a explicat şeful municipalităţii sucevene.
Acesta a explicat că, în măsura în care vor înainta lucrările de aducere a utilităţilor în cartierul Europa, va putea fi luată în calcul extinderea acestuia, cu aproximativ trei hectare, ori realizarea unui nou cartier
„Solicitări sunt multe în continuare, mai ales de la cei care lucrează în străinătate. Dar nu ne apucăm să extindem cartierul până când cei care au primit deja teren acolo nu au energie electrică, să poată construi”, a concluzionat Lungu.
În total, la Primăria Suceava au fost depuse 778 de cereri la Legea 15/2003, din care 441 au fost aprobate şi 306 respinse, pentru că nu erau întrunite condiţiile legale de acordare gratuită a terenului cu o suprafaţă de 300 de mp. Conform legii, aceste terenuri pot fi acordate tinerilor de până în 35 de ani care nu deţin şi nu au mai deţinut altă locuinţă.