Poliţiştii suceveni au organizat ieri o amplă acţiune de prevenire a infracţiunilor în municipiul Suceava, în cadrul căreia s-a urmărit asigurarea ordinii şi liniştii publice, prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare în mijloacele de transport în comun, a actelor de comerţ neautorizat în pieţele agroalimentare, a cerşetoriei, vagabondajului, precum şi prevenirea şi combaterea altor fapte antisociale. Un accent deosebit a fost pus pe prevenirea furturilor din buzunare, unul din mediile propice hoţilor fiind autobuzele de transport public.
Subcomisarul Ionuţ Epureanu, coordonatorul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a precizat că acţiunea a fost organizată în comun cu personalul de la Transport Public Local (TPL) Suceava, în autobuze fiind afişate materiale preventive pe linia furturilor din buzunare şi tâlhăriilor.
„De asemenea, în cadrul acţiunii agenţii de proximitate, lucrătorii Biroului Investigaţii Criminale Suceava şi poliţiştii de prevenire au distribuit 900 de pliante pentru prevenirea tâlhăriilor, furturilor din locuinţe şi furturilor din buzunare”, a precizat Ionuţ Epureanu.
Un alt obiectiv al acţiunii de ieri a fost prevenirea cerşetoriei. Opt cerşetori au fost duşi la poliţie şi introduşi în baza de date, fiind cunoscute cazurile unor tineri, de regulă minori, care, sub pretextul cerşetoriei, au comis furturi sau tâlhării, smulgând poşetele sau telefoanele victimelor, de obicei femei şi vârstnici.
În cadrul acţiunii au fost aplicate 38 de amenzi, în valoare de 10.400 de lei. Cele mai multe amenzi au fost date pentru deranjarea ordinii şi liniştii publice şi comerţ neautorizat.