Bugetul municipiului Suceava este grevat an de an de datorii de milioane de euro care ar fi trebuit să fie plătite de persoane fizice şi firme, dar care cel mai probabil nu vor fi achitate niciodată. Primarul de Suceava a declarat, ieri, în conferinţă de presă, că numai suma cumulată din amenzi neîncasate în ultimii 20 de ani se ridică la 120 de miliarde de lei vechi, adică peste 2,71 milioane de euro. Cea mai mare sumă, aproape jumătate, provine din amenzi de circulaţie. Lungu a spus că, deşi posibilităţile de recuperare a acestor sume sunt minime, ele nu sunt prescrise, ci actualizate an de an. „Noi îi identificăm pe cei în cauză, facem somaţii, avem la primărie şi un aparat de executare silită, colaborăm foarte bine cu Direcţia de Finanţe şi celelalte instituţii şi în ultimul an am mai pus popriri pe pensii sau pe salarii. Dar nici nu poţi să-i execuţi cuiva apartamentul pentru o amendă de circulaţie de două milioane de lei vechi”, a spus primarul Sucevei.
Convertirea amenzilor în zile de muncă pentru comunitate, încă neaplicabilă
Potrivit lui Lungu, cei mai mulţi datornici nici măcar nu pot fi executaţi, unii dintre ei au domiciliul din buletin în municipiul Suceava şi orice amendă primită vine aici, dar ei nu mai locuiesc de mult în oraş. Ca proporţie din bugetul consolidat al municipalităţii, sumele neîncasate din amenzi reprezintă 4%. Ion Lungu apreciază că o soluţie bună ar fi adoptarea unei legi care să permită convertirea amenzilor în zile de muncă în folosul comunităţii. Până atunci, însă, şansele de a recupera vreodată aceste sume sunt aproape nule, mai ales când este vorba despre persoane care nu au bunuri pe raza oraşului.
La sumele neîncasate din amenzi se adaugă alte circa zece milioane de euro datorate ca taxe şi impozite de firme care între timp au ajuns în insolvenţă sau în faliment. Lungu a precizat că şi aici o parte dintre datorii „sunt istorice, de la societăţile care au funcţionat cândva în zona industrială a oraşului”. Altă parte o reprezintă contribuţii neîncasate de la agenţii economici care n-au rezistat crizei sau au ales falimentul pentru a scăpa de creditori. Toate acestea influenţează gradul de colectare a veniturilor la bugetul local, atât din punct de vedere al indicatorilor, cât şi ca sume efective, care ar putea fi utilizate pentru oraş.
( 4 dec 2014, 11:29:41
Adica noi, cei care avem amenzi neachitate (:/) punem in mare primejdie buna functionare a mosiei prelipcanului...
Cumva adica functionarea mosiei ciocoiului se bazeaza pe incasarea amenzilor cu care sunt "datori" iobagii... Pai sa "t-iobag" mai prelipcane.
Eu sunt unul dintre aia care au amenzi de peste 10.000 de lei neachitate. Eu sunt unul dintre aia pentru care prelipcanul a inceput procedurile de executare silita (nah, e si o chestie personala la mijloc, doar nu toti sunt privilegiati ca mine). Si da, eu sunt unul dintre aia care am chemat in judecata primaria si deja am o decizie a instantei de fond care zice ca NU trebuie sa ii platesc prelipcanului birul, ba mai mult, trebuie sa imi mai dea el niste bani.
Ii indemn pe toti cei care sunt in situatia mea sa ia legatura cu un avocat (vi-l pot recomanda chiar pe cel mai bun in materie) si sa ceara anularea sumelor datorate prelipcanului cu titlu de amenzi contraventionale. Sansele sunt foarte mari ca instanta sa le dea castig de cauza.
Daca nu era treaba cu "pentru ca pavele si borduri", poate plateam si eu macar amenda aia de 10 lei. Dar, pentru ca pavele si borduri, pentru ca baietii lu' tata vilane, gipane si biznisuri, pentru ca primariu este un taranoi coclit care nu stie sa poarte o conversatie civilizata si pentru ca a incercat sa ma santajeze in mai multe randuri cu "datoriile" lu' peste, sa-l chis in freza!
Sper doar ca la urmatoarele alegeri sa candideze totusi unul mai bun. Nu alde Baisanu care nu au nici o sansa in fata coclitului... Altul...