Zăpada căzută în prima parte a zilei de luni a fost cauza favorizantă a două accidente rutiere destul de grave, soldate cu trei răniţi. Ambele accidente au avut loc pe DN 17, pe raza comunei Vama.
Primul eveniment rutier a avut loc în jurul orei 8.40. Din ancheta poliţiei rezultă că un bărbat în vârstă de 33 de ani, Florin C., din Alba, care conducea un autotractor ce tracta o semiremorcă, nu a redus viteza într-o curbă la dreapta, pe un carosabil acoperit cu zăpadă şi gheaţă, cauză din care a derapat şi a intrat în coliziune cu un autoturism Opel condus regulamentar din sensul opus de mers de un bărbat de 64 de ani, din Moldoviţa, Constantin B.,
În urma impactului, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Moldoviţa, pasager în autoturism, a fost rănit grav.
Poliţia precizează că ambii şoferi au fost verificaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
Al doilea accident a avut loc în jurul orei 13.00. Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Frasin, Ion B., aflat la volanul unei Dacii Logan, a scăpat maşina de sub control într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, pe un carosabil acoperit de zăpadă şi gheaţă, autoturismul lovind violent un stâlp electric.
În urma impactului, două tinere, una în vârstă de 20 de ani şi una de 21 de ani, ambele din comuna Vama, pasagere în autoturism, au fost rănite. Una dintre tinere a fost diagnosticată cu leziuni grave, precizează poliţia.