Primăria Suceava va aloca lunar suma de 10.000 de euro, adică 120.000 de euro anual, pentru întreţinerea câinilor fără stăpân cazaţi în adăpostul din Lunca Sucevei. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a anunţat, ieri, în conferinţă de presă, că a avut o discuţie pe această temă cu finanţatorii germani de la asociaţia de protecţie a animalelor Proanimals şi că aceştia au afirmat că vor contribui cu o sumă similară. „Credem că vom putea gestiona această problemă cu 10 miliarde de lei vechi anual”, a precizat Ion Lungu.
În adăpost sunt la această oră aproximativ 1.300 de câini, dar până la sfârşitul anului vor mai fi colectate şi alte animale de pe străzi, astfel încât să se ajungă la numărul de 800 de câini, la care firma Diasil s-a angajat prin contract. Conform primarului Lungu, la această oră mai sunt pe străzile Sucevei încă aproximativ 1.000 de câini comunitari.
Concomitent cu strângerea câinilor, municipalitatea şi reprezentanţii asociaţiei de protecţia animalelor vor forma o comisie mixtă care va inventaria animalele din adăpost şi va decide, dacă este cazul, eutanasierea celor agresive sau care suferă de boli incurabile.
„Am avut adevărate simpozioane pe tema câinilor fără stăpân. Îi vom strânge pe cei de pe străzi, dar pe termen mediu şi lung soluţia este sterilizarea celor din gospodăriile sucevenilor şi din zonele limitrofe municipiului Suceava”, a mai spus Lungu.
Sumele necesare strângerii câinilor fără stăpân de pe străzile Sucevei şi transportului lor la adăpost sunt suportate, de asemenea, de la bugetul local.