Inspectorii de muncă suceveni au efectuat în luna octombrie 385 de controale, iar pentru neregulile depistate au dat 136 de amenzi, în valoare totală de 219.500 de lei. Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă, Romeo Butnariu, a afirmat că cele mai multe amenzi, 76 la număr, în cuantum de 208.500 de lei, au fost aplicate pe linia relaţiilor de muncă. Printre deficienţele constatate Romeo Butnaru a enumerat neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă, nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă, privind repausul săptămânal şi munca suplimentară, precum şi nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat. „În luna octombrie au fost depistate 160 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, din care 136 de persoane ale căror contracte individuale de muncă au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor fără respectarea termenului legal”, a spus şeful ITM Suceava. Alte 60 de amenzi în valoare de 11.000 de lei au fost aplicate în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă. Deficienţele constatate se referă la lipsa instrucţiunilor proprii de securitate şi sănătate în muncă, neorganizarea activităţii de prevenire şi protecţie, lipsa evaluării riscurilor şi neinstruirea celor desemnaţi să acorde primul ajutor. Romeo Butnaru a mai adăugat că nouă angajatori au fost amendaţi cu 140.000 de lei pentru că aveau la lucru 15 persoane fără forme legale de încadrare.