Cu ocazia Zilei Naţionale a României, poliţiştii Compartimentului de analiză şi prevenire a criminalităţii au organizat la Shopping City Suceava o acţiune pentru tineri, prin care şi-au propus, în parteneriat cu Club Bucovina Dance, să promoveze dansul şi creaţia artistică, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţene, subcomisarul Ionuţ Epureanu.
Acesta a declarat că la acţiune au participat sute de persoane, majoritatea tineri cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani.
„Poliţiştii au organizat şi o activitate concurs, cinci echipe de adolescenţi având ca sarcină desfăşurarea unor ateliere de lucru tematice care să surprindă factori de risc în dezvoltarea lor şi să promoveze recomandări cu caracter preventiv. Printre pericolele identificate de tineri s-au numărat: alcoolul, violenţa, lipsa comunicării, nerespectarea normelor rutiere”, a afirmat subcomisarul Epureanu.
Tot cu ocazia acţiunii, în incinta Shopping City Suceava a fost adusă şi o autospecială de poliţie cu tehnica din dotare, fiind susţinut şi un workshop de siguranţă rutieră împreună cu reprezentantul unei şcoli de şoferi.
„În total, peste 250 de copii au dansat, au realizat planşe desenate, au creat scene de rol – totul sub deviza <Uniţi Împotriva Violenţei!>”, a completat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.