O adevărată caracatiţă care s-a hrănit cu fonduri obţinute prin încasarea ilegală de subvenţii din partea APIA au descoperit procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava. Oraşul Broşteni pare a fi un soi de Cosa Nostra în aceste operaţiuni ilegale de amploare, de vreme ce conducerea primăriei este în culpă, iar în afacere au fost cooptaţi pe rând şi cinci consilieri locali.
Aşa se face că în acest moment DNA a început urmărirea penală faţă de şapte persoane, respectiv primarul Nicolae Chiriac, viceprimarul Vasile Rusu, dar şi consilierii locali Mircea Păuşeriu, Niculiţă Luncaşu, Gheorghe Balan, Cezar Ilişanu şi Constantin Hîj. Alături de cei şapte mai este cercetat penal şi Neculai Nistor, preşedintele Asociaţiei „Ciobănaşul”, prin intermediul căreia s-au derulat toate afacerile cu fonduri obţinute ilegal de la APIA Suceava.
Împotriva primarului Nicolae Chiriac procurorii DNA Suceava au început urmărirea penală pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor publice, respectiv prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
Ce bani s-au scurs către firmele aleşilor locali din Broşteni
Viceprimarul Rusu şi cei cinci consilieri sunt şi ei urmăriţi penal pentru conflict de interese şi prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
În calitate de viceprimar şi de consilieri locali, cei şase au votat o serie de hotărâri de consiliu local favorabile pentru Asociaţia „Ciobănaşul” în condiţiile în care deţineau diferite funcţii în această structură. Mai mult, o parte dintre consilieri aveau şi propriile firme, la care ajungeau diferite sume de bani virate de Asociaţia „Ciobănaşul”.
Firmele la care au ajuns bani în mod ilegal sunt SC Păuşeriu SRL, aparţinând lui Mircea Păuşeriu, SC Ozon Com SRL, aflată în mâna lui Gheorghe Balan, sau SC Forest Patroll SRL, deţinută de Cezar Ilişanu. Bani au ajuns şi la SC Recanap SRL Broşteni, firmă controlată de Mircea Ilişanu, unchiul consilierului local Cezar Ilişanu.
În decurs de doi ani, 2012 şi 2013, cele patru firme au primit sume totale cuprinse între 400 şi 700 de milioane de lei vechi.
În total, la Broşteni s-au plătit de APIA Suceava în conturile Asociaţiei „Ciobănaşul” 37 de miliarde de lei vechi, acesta fiind şi prejudiciul stabilit de procurorii DNA Suceava pentru ilegalităţile din zona amintită.
Urmărirea penală, extinsă şi faţă de reprezentanţi ai APIA
Procurorii DNA Suceava au dispus extinderea cercetărilor în cazul „Broşteni” şi faţă de Delia Moldoveanu, fost director adjunct al APIA Suceava, Eugen Mogoş, fost director al aceleiaşi structuri, Nicoleta Cheler, angajată la aceeaşi instituţie, dar şi faţă de Dorel Gheorghe Benu, fost director general al structurii centrale APIA.
Cei patru sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu deoarece au acoperit cu bună ştiinţă coţcăriile de la Broşteni, deşi au fost sesizaţi de comiterea lor în mai multe rânduri.
Până în prezent, prejudiciul descoperit se ridică la 6,319 milioane de lei (63 de miliarde de lei vechi), dar cu siguranţă va creşte după ce vor fi publicate şi expertizele în ceea ce priveşte banii încasaţi ilegal de bisericile şi mănăstirile din judeţul Suceava.
Primarul din Broşteni are sechestru pe mai multe bunuri
Pentru a recupera măcar parţial aceste pagube, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, au dispus deja măsuri asigurătorii pe vile, apartamente sau terenuri aparţinând celor implicaţi în acest uriaş carusel al fraudei.
În ceea ce-l priveşte pe Nicolae Chiriac, primarul din Broşteni, acestuia i s-au dispus măsuri asigurătorii pentru casa în care locuieşte la Broşteni şi anexele acesteia, dar şi pe patru apartamente aflate într-un bloc cumpărat de acesta în condiţii oarecum neclare.
Sechestru există de câteva zile şi pe terenurile aflate în proprietatea lui Nicolae Chiriac, dar şi pe construcţiile pieţei din Broşteni, ajunsă proprietatea edilului tot într-un mod oarecum neclar.
Măsuri similare au fost luate şi faţă de consilierul judeţean ales pe listele PNL Ioan Piticari. Casa acestuia din Câmpulung Moldovenesc şi aproape zece terenuri însumând mai multe hectare au fost puse sub sechestru. În cazul său, prejudiciul creat se ridică la 1,31 de milioane de lei (13,1 miliarde de lei vechi).
Şi pentru că fraudele au fost comise în complicitate cu alte persoane, sechestre asigurătorii s-au aplicat şi pentru bunurile mobile şi imobile ale unor funcţionari din cadrul APIA Suceava şi ale unor funcţionari din Primăria Câmpulung Moldovenesc.
Un alt prejudiciu, în valoare de 1,294 de milioane de lei (12,94 de miliarde de lei vechi), a fost stabilit faţă de Lucian Ciobanu, angajat al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, respectiv Neculai Toma, medic veterinar în Horodnic.
Şi în acest caz, prejudiciul şi responsabilităţile sunt împărţite cu funcţionari din cadrul APIA Suceava.
În ceea ce-l priveşte pe Lucian Ciobanu, acestuia i s-a impus sechestru asigurător pe casa din Suceava şi pe terenurile pe care le are în proprietate, în timp ce Neculai Toma are sechestru pe vila din Rădăuţi şi pe terenurile de la Horodnic.
Poliţistul-fermier Mihai Filipiuc de la Siret, în aceeaşi oală
În aceeaşi oală se regăseşte şi şeful Poliţiei Locale Siret, Mihai Filipiuc. Acesta este cercetat într-un alt dosar, privind fraudele comise cu ajutorul funcţionarilor de la APIA Botoşani. Filipiuc, prin intermediul firmelor pe care le controla, Eco Plai Bucovina şi Şoimii (ferme) Brăeşti, ar fi obţinut de-a lungul anilor subvenţii ilegale în valoare de circa 4 milioane de lei (40 de miliarde de lei vechi) prin faptul că a declarat că deţine şi cultivă 200 de hectare de teren aflate în judeţul Botoşani.
Deocamdată, Mihai Filipiuc nu are nici un fel de interdicţie, dar este de aşteptat ca pentru recuperarea prejudiciilor stabilite să-i fie instituite sechestre asigurătorii.
Ilegalităţile, comise într-un interval de trei ani
Potrivit procurorilor DNA Suceava, toată activitatea infracţională era extrem de bine organizată.
„La nivelul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Centrul Judeţean Suceava, funcţionari cu atribuţii de verificare şi aprobare a dosarelor de subvenţie au admis la plată cereri de acordare a sprijinului financiar pe suprafaţă sau în domeniul zootehnic unor persoane fizice, juridice, parohii şi mănăstiri ce nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate. Astfel au fost solicitate/acordate subvenţii, în perioada 2010-2013, cu încălcarea legii şi nerespectarea normelor APIA, din bugetul general al Comunităţilor Europene şi de la bugetul de stat”, se arată în comunicatul procurorilor anticorupţie.
( 1 dec 2014, 12:29:34