Peste 250 de pompieri şi jandarmi au fost înaintaţi în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în cadrul unor ceremonii organizate ieri la sediile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, respectiv la Jandarmeria Suceava şi la subunităţi ale acesteia. Avansările în grad înainte de termen, pentru rezultate deosebite în îndeplinirea atribuţiilor specifice, se fac o dată pe an, în preajma Zilei Naţionale a României.
La ISU Suceava, în temeiul Ordinului ministrului Afacerilor Interne şi al inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, generalul de brigadă Ion Burlui, inspectorul-şef al pompierilor suceveni, a oferit noile trase pentru 185 de subofiţeri şi doi maiştri militari, care au fost avansaţi la gradul de plutonier adjutant-şef - şapte militari, la plutonier adjutant - trei militari, la plutonier major - 176 de militari şi la gradul de plutonier - un militar. Cei doi maiştri militari au fost avansaţi în gradul de maistru militar principal, respectiv maistru militar clasa I.
În cadrul aceluiaşi eveniment, şeful pompierilor suceveni a conferit unui număr de 14 pompieri militari plachete onorifice, Embleme de Merit, distincţii şi insigne onorifice, pentru rezultatele obţinute. De asemenea, doctorul Tiberius Brădăţan, directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava, şi doctorul Liviu Cîrlan, medic şef UPU – SMURD, au primit Emblema de Merit „Parteneri pentru ordine şi siguranţă publică”, clasa a III-a.
În ceea ce priveşte Jandarmeria, la reşedinţa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava şi la sediile subunităţilor din localităţile Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi, Fălticeni şi Gura Humorului, s-au desfăşurat ceremoniale militare organizate cu ocazia înaintării în gradul următor, înainte de termen, a 71 de ofiţeri şi subofiţeri. În ceea ce priveşte ofiţerii, şapte au fost înaintaţi în gradul de locotenent colonel, iar doi în gradul de căpitan. Dintre subofiţeri, cei mai mulţi, 38, au fost înaintaţi la gradul de plutonier major.