Localităţile membre ale Zonei Metropolitane Suceava intenţionează ca până în 2020 să atragă finanţări de 652 de milioane de euro, pentru realizarea a diverse proiecte de dezvoltare locală şi zonală.
Strategia de dezvoltare a Zonei Metropolitane Suceava pentru perioada 2014 – 2020, elaboratăpe parcursul unui an de zile, cuprinde numeroase proiecte necesare a fi implemenetate în toate cele 14 localităţi membre, în cazul unora, proiectele fiind gândite zonal, pentru realizarea acestora fiind necesară participarea mai multor administraţii locale.
„ Avem structurate proiecte integrate pentru toate cele 14 localităţi, a căror valoare depăşeşte 352 de milioane de euro, dar şi proiecte individuale, ori care cuprind două - trei localităţi, unde valoarea cumulată a acestora este de 299,5 milioane de euro” a explicat primarul Sucevei, Ion Lungu, care este şi preşedintele Asocierii de tip Zonă Metropolitană Suceava.
Valoarea totală a proiectelor care se doresc a fi promovate până la finele anului 2020 este de 652 de milioane de euro.
„O parte din aceste proiecte sunt deja în curs de derulare, ceea ce demonstrează că această strategie nu este o utopie”, a adăugat Lungu, care a dat ca exemple o serie de proiecte demarate deja la nivelul municipiului Suceava, care sunt cuprinse şi în strategia de dezvoltare a zonei metropolitane.
Proiect de 38 de milioane de euro pentru transport ecologic
Unul dintre proiectele care are şanse mari să fie aprobat, conform şefului administraţiei sucevene, este cel de implementare a unui sistem ecologic de transport public extins pe Zona Metropolitană Suceava şi de amenajare a unor parcuri fotovoltaice pentru asigurarea producerii de energie regenerabilă. Valoarea totală a proiectului este 38,3 de milioane de euro.
În baza acestuia, societatea de transport public local a Sucevei, TPL, ar urma să fie dotată cu un nou parc auto, de 40 de autobuze electrice, iar actualele autobuze ar urma să fie utilizate pentru realizarea de curse zilnice pe rute care fac legătura între localităţile zonei metropolitane.