Chiar dacă a mai rămas o lună de zile până la sărbătorile de iarnă, municipalitatea rădăuţeană a început deja pregătirile pentru Crăciun şi Anul Nou. După aproape două săptămâni în care angajaţii serviciului specializat din primărie au fost „pe baricade” încă de la primele ore ale dimineţilor, câteva mii de beculeţe albe, galbene, roşii şi albastre au fost montate pe stâlpii şi în arborii din vecinătatea clădirii administraţiei locale, cât şi în parcul central din municipiul Rădăuţi, ornând cu eleganţă centrul localităţii pentru perioada sărbătorilor de iarnă. În acelaşi timp, pentru piaţa centrală administraţia locală a pregătit un pom de Crăciun de aproape 20 de metri, pom care va atrage permanent copiii, părinţii şi bunicii. Municipalitatea va instala aproape cinci mii de şiruri luminoase în municipiu, mai bine de cinci sute de metri pătraţi de plase cu becuri multicolore, ţurţuri şi steluţe luminoase, figurine din zăpadă artificială şi brazi ornamentali, după cum a afirmat şeful Biroului Urbanism, Amenajarea Teritoriului din primăria locală, inginerul Gabriel Flutur. Viceprimarul Tiberiu Epifanie Maerean, cel care îndeplineşte atribuţiile primarului municipiului, spune că îşi doreşte ca municipiul Rădăuţi să arate, în perioada sărbătorilor de iarnă, mai frumos decât a fost anul trecut.
„ Cel mai probabil vom inaugura iluminatul festiv săptămâna viitoare, la Ziua Naţională, de 1 Decembrie, zi pentru care care am pregătit o serie de festivităţi. În limita posibilităților de care dispunem, ne-am propus să ornăm cât mai frumos zona centrală a municipiului, cred că vom reuşi acest lucru şi nu este exclus ca zilele următoare să mai achiziţionăm şi să instalăm mai multe ornamente pentru iluminatul festiv. Executivul local va încerca să realizeze cu adevărat o atmosferă de sărbătoare în municipiul nostru”, a declarat viceprimarul Maerean.