Trei maşini avariate şi doi răniţi, după un accident petrecut vineri seară în zona restaurantului Padrino de pe strada Universităţii din municipiul Suceava.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, accidentul s-a petrecut în jurul orei 22.45, vina fiind a unui şofer de taxi, Teodor B., în vârstă de 59 de ani, din municipiul Suceava.
Acesta a venit să ia o clientă de la Padrino, o tânără în vârstă de 24 de ani, din judeţul Botoşani.
La ieşirea de pe aleea restaurantului pe strada Universităţii, explică poliţiştii, taximetristul nu s-a asigurat, maşina acestuia fiind izbită de un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 21 de ani, Florin Ţ., din comuna Fântânele.
În urma impactului dintre cele două maşini, a fost avariat şi un al treilea autoturism, care era parcat în zonă.
Şoferul de taxi şi pasagera din maşina acestuia au fost transportaţi la spital, suferind mai multe leziuni, însă, se mai arată în comunicatul poliţiei, nu este vorba de nimic grav.
„Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, se precizează în comunicatul poliţiei judeţene.