O bătrână în vârstă de 82 de ani, din municipiul Suceava, a reclamat la poliţie că i-au fost furaţi din locuinţă 600 de lei, de doi indivizi care i-au bătut la uşă, spunându-i că sunt de la deratizare.
Furtul vine la câteva zile după ce alţi trei pensionari au reclamat că au fost furaţi de persoane care le-au bătut la uşă sub pretextul că verifică gazul sau apa.
Bătrâna în vârstă de 82 de ani le-a povestit poliţiştilor că vineri după-amiază, în jurul orei 16.30, s-a trezit la uşă cu două persoane, un bărbat şi o femeie.
I-au spus că sunt de la deratizare, că trebuie să dea cu soluţie şi în locuinţa ei, iar octogenara i-a lăsat să intre în casă.
La final, după ce i-au dat prin casă cu o substanţă dintr-un spray, femeia necunoscută s-a aşezat la o masă, chipurile să consemneze suprafaţa locuinţei şi alte date. Pe respectiva masă erau cei 600 de lei, pe care necunoscuta i-a luat şi a dat să plece imediat din casă. Bătrâna a observat lipsa banilor şi a încercat să o reţină pe hoaţă, însă aceasta a fugit, împreună cu bărbatul cu care venise.
Săptămâna trecută, joi, trei pensionari au reclamat furturi comise cu acelaşi mod de operare.
Unui bătrân de 81 de ani, din Vatra Dornei, trei persoane care au venit, chipurile, să-i verifice instalaţiile de gaz şi apă, i-au furat din casă 1.200 de lei.
Alte două bătrâne, de 89 şi 82 de ani, din Suceava, au rămas fără 13.000 de lei, respectiv 120 de lei, după ce-au primit în locuinţele lor indivizi necunoscuţi care susţineau că sunt angajaţi ai societăţilor care verifică instalaţia de apă şi centralele de apartament.
(25 nov 2014, 10:18:19