Un tânăr în vârstă de 35 de ani, din municipiul Suceava, a fost prins în timp ce conducea un autoturism de teren cu care transporta ţigări de contrabandă, ascunse în compartimente special amenajate. Captura a fost realizată miercuri seară, în jurul orei 19.00, pe strada Cernăuţi din Suceava, bărbatul de la volan alegându-se cu dosar penal pentru infracţiunea de contrabandă şi cu maşina de teren ridicată în vederea confiscării. Maşina de teren a fost evaluată la 4.500 de euro, în timp ce ţigările transportate valorează mai puţin de 1.000 de euro.
Un echipaj de la Poliţia municipiului Suceava se afla pe strada Cernăuţi şi, ca urmare a exploatării unor informaţii, a tras pe dreapta autoturismul Ford Galaxy, la volanul căruia se afla Nelu Macovei, în vârstă de 38 de ani. În primă fază, sub capota motor a maşinii, au fost găsite mai multe pachete de ţigări ascunse.
Conform subcomisarului Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, „s-a procedat la conducerea celui în cauză la sediul Poliţiei municipiului Suceava, unde, în urma controlului amănunţit al autovehiculului, s-a constatat că acesta are amenajate compartimente sub scaunele din faţă, compartimente în care au fost descoperite 420 de pachete de ţigarete de contrabandă de provenienţă ucraineană”.
Ţigările, în valoare de 3.770 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
„Autoturismul tip SUV a fost indisponibilizat, urmând a se dispune sechestrul asigurătoriu asupra acestuia”, a mai arătat subcomisarul de poliţie.
Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a decis ca bărbatul de la volan să fie cercetat în stare de libertate.
(14 nov 2014, 11:39:20