În jur de 60 de crescători de animale din comunele Horodnic de Jos şi Horodnic de Sus s-au adunat, ieri, la sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava, revoltaţi că au fost somaţi să returneze banii pe care i-au primit acum câteva luni de zile, în contul subvenţiei pe cap de bovină aferentă anului 2013. Oamenii se plâng că au fost duşi în eroare de medicul veterinar care le-a întocmit dosarul şi de responsabilii de la APIA Suceava şi consideră că nu este normal să dea înapoi banii pentru animalele pe care le cresc. Marea majoritate a celor care s-au adunat ieri la sediul APIA Suceava au fost audiaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Serviciul Teritorial Suceava, dosarele lor fiind întocmite de medicul veterinar Neculai Toma, unul din principalii suspecţi anchetaţi de procurori în dosarul fraudelor cu subvenţii europene.
Oamenii au încasat subvenţiile în baza unor semnături false
Vasile Coroamă, membru al comisiei de protecţie socială în cadrul Consiliului Local Horodnic de Jos, a fost unul dintre liderii oamenilor care au venit ieri la Suceava pentru a-şi spune nemulţumirile.
“Ilegalitatea care ni se impune este una singură, anume că dosarele nu au fost semnate de către fermieri, ci de medicul veterinar sau de altcineva. Asta se putea face însă doar la indicaţia ori cu complicitatea salariaţilor APIA”, a declarat Coroamă.
Oamenii nici nu concep să dea banii înapoi.
„Mâine (n.r. astăzi) avem audienţă la Prefectură, ne vom spune doleanţele, iar dacă nu ni se dă dreptate vom pleca la Bucureşti, vom protesta, nu avem altă soluţie”, a mai spus Vasile Coroamă.
Animale trecute fictiv în dosarele ţăranilor care habar nu aveau pentru ce iau bani
Fermierii nu se consideră vinovaţi pentru că altcineva a semnat în locul lor. Ei recunosc aproape la unison că semnăturile le-au fost falsificate, însă spun că medicul veterinar le-a garantat că el se ocupă de tot, iar ei doar trebuie să aştepte banii acasă. Mai mult, aceasta ar fi fost o practică larg răspândită în judeţ, susţin oamenii.
Unul dintre crescătorii de animale cu care am discutat, Gheorghe Negrihan, are de returnat 2.700 de lei. O sumă imensă pentru bătrân. Bărbatul ne-a relatat „aventura” sa la DNA şi cum în hârtii avea şapte vaci, dar în realitate doar patru.
„M-au chemat la DNA şi m-au întrebat de banii pe care i-am luat. Eu nu ştiam nici măcar pentru ce subvenţie am luat banii, pe pământ, pentru lapte, pentru vite..... Când au venit în control în grajd a văzut că eu aveam patru vaci, dar în fişe erau trecute şapte animale, mi le-a trecut doctorul veterinar în plus. La DNA m-au pus şi am semnat de vreo zece ori şi mi-au spus clar că nu e semnătura mea în dosar, că eu nu sunt vinovat”, a relatat bătrânul.
Legea stipulează clar că banii se returnează dacă cererea nu a fost depusă de beneficiar
Agricultorii trebuie acum să returneze toate subvenţiile, chiar şi cele pentru animalele pe care le cresc în realitate. Legea în acest sens este foarte clară, spun oficialii APIA Suceava.
Cristina Beleca, director adjunct în cadrul APIA Suceava, a explicat de ce oamenii trebuie să returneze tot ce au încasat:
„Conform cercetărilor DNA, procesele verbale de restituire a sumelor au fost întocmite pentru că nu s-a respectat condiţia ca beneficiarul să depună cererea în nume propriu sau prin intermediul unei persoane împuternicite în acest sens. Aceasta este o condiţie esenţială de admisibilitate şi eligibilitate a dosarului”.
Aşadar, în concluzie, dosarele au fost întocmite în fals, iar toţi banii acordaţi în contul subvenţiei trebuie returnaţi.
330 de oameni au de dat înapoi peste 260.000 de lei
Cristina Beleca a declarat că la ora actuală 330 de crescători de animale din zona Horodnic, care au încasat plăţile naţionale complementare pe cap de animal în baza dosarelor întocmite de medicul veterinar Toma au de returnat 260.715 lei.
În mod normal, dosarele trebuiau semnate de beneficiari în faţa unui angajat APIA. Aceste lucru nu s-a întâmplat însă.
„Funcţionarii care s-au ocupat atunci de acele dosare sunt cercetaţi în dosarul DNA, noi am preluat conducerea şi gestionarea problemelor din data de 27 iunie. Asta este situaţia, lucrăm cu ce ne-a pus la dispoziţie DNA, în baza cercetărilor efectuate”, s-a disculpat actualul director adjunct.
Delia Moldoveanu, cea care a ocupat până la descinderile DNA postul pe care se află acum Cristina Beleca, este considerată unul dintre capii grupării care a comis fraude cu subvenţii din bani europeni.
Crescătorii de animale au dreptul să conteste în instanţă dispoziţiile de returnare a banilor însă, dacă vor pierde, vor avea de achitat şi penalizări de întârziere. Fermierii care nu vor da înapoi banii pot ajunge la executare silită.
(11 nov 2014, 11:35:05