Cercul de confecţii din cadrul Palatului Copiilor Suceava este luat an de an cu asalt de micile creatoare, fetiţe care abia au împlinit 4 ani, dar şi eleve din primele clase primare, care îşi doresc să croiască hăinuţe pentru păpuşi, visând să le transforme în prinţese. În universul lor, un adevărat „atelier de prinţese”, micile creatoare se întâlnesc de câteva ori pe săptămână cu maistrul instructor Ileana Voinoiu, coordonatoarea cercului de confecţii, pentru a crea ţinute vestimentare cu care manechinele lor, păpuşile Barbie, vor urca pe scenă, în cadrul unor expoziţii.
Atelierul de creație de hăinuțe pentru păpuși este locul în care fetiţele pot să-şi vadă un vis împlinit. Aici ele învaţă să croiască, să coase, să combine culorile, iar, în final, să-şi îmbrace păpuşa preferată cu o ţinută pe placul lor. Cursurile sunt gratuite, iar toţi copiii care aleg să folosească tiparul, aţa şi acul o fac din pasiune.
Pasionaţi de croitorie
În „atelierul de prinţese”, copiii sunt învăţaţi şi cum să accesorizeze hăinuţele cu paiete, mărgeluţe şi alte podoabe, dar şi cum să meargă pe podium, atunci când trebuie să-şi expună creaţiile. Parada de modă este foarte atent gândită de micile creatoare, care urcă pe scenă cu modelele în braţe, pe un fond muzical bine ales. Elevele de la cercul de confecţii îşi aduc păpuşa lor favorită de-acasă, iar profesoara Ileana Voinoiu le pune la dispoziţie materiale pentru croit.
„Folosim multe materiale reciclabile, hârtie creponată, saci tip plasă, pahare de plastic, baloane, sfoară, dar şi materiale textile. Lucrăm în atelier cu mulţi copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani. Dacă cei mici vin să-şi îmbrace păpuşile, cei mari vin cu materialele lor şi îşi fac ţinute de gală, cu care se îmbracă la petreceri, ţinute de zi şi de seară, croite şi cusute de ei. Pe lângă faptul că sunt creatoare de ţinute vestimentare, fetele de la cercul de confecţii sunt şi manechine. Fetele fac haine noi din lucruri vechi, folosind materiale pretenţioase şi mai dificil de lucrat, precum dantela sau taftaua, dar şi materiale obişnuite”,ne-a spus Ileana Voinoiu.
Elevii de la acest cerc participă şi la concursuri judeţene şi naţionale, de unde se întorc de fiecare dată cu premii. Există şi propriile evenimente organizate în cadrul Palatului Copiilor, prezentări de modă pentru păpuşi Barbie, carnavaluri, unde micii croitori se prezintă cu succes. Copiii, majoritatea fete, vin din plăcere la acest cerc, unde învaţă tot procesul tehnologic până la obţinerea produsului final.
Astăzi îmbracă păpuşi, mâine pot să îmbrace vedete
Din mâinilemicilor creatoare de modă pentru păpuşi pot ieşi lucruri deosebite. „Păpuşile sunt îmbrăcate după gustul creatoarelor, iar ţinutele vestimentare sunt realizate din bucăţi de material rămase de la lucrări mai mari, pe care fetele le îmbină şi le asortează în aşa fel încât ele să devină haine pentru păpuşi. Paradele de modă cu păpuşi sunt pentru cursantele mele un eveniment foarte important. Eu am încredere că aceste mici croitorese, care cu ambiţie şi pasiune lucrează acum pentru păpuşi, pot deveni, peste ani, mari designeri, care să îmbrace vedete”, ne-a spus coordonatoarea cercului de confecţii.
La „atelierul de prinţese” le-am întâlnit pe Daria Lupaşcu, în vârstă de 4 ani, pe Maria Coman, în vârstă de 7 ani, dar şi pe Anastasia Boghian (7 ani), trei fetiţe care alături de colegele de grupă ne-au încântat cu îndemânarea şi precizia cu care foloseau aţa şi acul, dar şi cu bunul-gust în alegerea materialelor pentru rochiţele cu care să-şi îmbrace păpuşile preferate.
Şi-au transformat pasiunea în meserie
Cu mândrie, Ileana Voinoiu ne-a vorbit şi despre câţiva băieţi care au ales cercul de confecţii şi care promit mult în viitor. Este vorba de elevul Cosmin Benchea, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, secţia design vestimentar, dar şi de tânărul talentat Lucian Cozma, fost elev al Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava, care a urmat cursurile cercului de confecţii, iar acum este cunoscut pentru papioanele pe care le realizează şi comercializează.
Lucian este unul dintre cei care au făcut ca moda papioanelor să fie tot mai răspândită, nu doar în Suceava, ci chiar în întreaga ţară. Multe dintre fostele eleve ale cercului de confecţii fac bani din acest hobby numit croitorie. Fetele realizează pentru prieteni sau cunoscuţi ţinute vestimentare pentru anumite ocazii, dar execută şi costume speciale pentru carnavaluri şi baluri mascate ale copiilor de grădiniţă. „Recent mi-au povestit două foste eleve, care au plecat în Italia la muncă, faptul că le-a ajutat foarte mult ce au învăţat la cercul nostru. La început făceau lucruri mărunte, schimbau câte un fermoar, mai trăgeau un tiv, pe bani, normal, iar acum lucrează chiar la un atelier de croitorie mare, unde sunt apreciate pentru priceperea lor. Mă bucură mult acest lucru. Unele cursante şi-au transformat acest hobby în meserie. Am foste eleve care au terminat facultăţi de design vestimentar, altele lucrează în ateliere de croitorie în ţară sau în străinătate. Asta înseamnă că nu au pierdut timpul degeaba în atelierul de confecţii”, a completat Ileana Voinoiu.