Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a votat ieri dimineaţa, alături de soţie, la secţia nr. 30 din incinta Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară din Suceava. După ce a ieşit de la urne, prefectul a declarat că pentru suceveni, precum şi pentru toţi românii, votul de duminică, 2 noiembrie 2014, este cel mai important. „Asta deoarece alegerea unui preşedinte înseamnă, conform Constituţiei, persoana care reprezintă statul, poporul, este garantul ce veghează asupra respectării Constituţiei, a legilor ţării şi are calitatea de mediator între puterile statului”, a spus Sinescu. El a adăugat că din aceste motive, toţi sucevenii şi toţi românii trebuie să se prezinte la vot, „astfel încât pe data de 16 noiembrie să avem un preşedinte ales, care să ne reprezinte pe toţi”.