O investiţie de peste trei milioane de euro, care va demara de anul viitor, va duce la crearea unui nou cartier de locuinţe, într-o zonă mărginaşă a municipiului Suceava.
După ce firma care vrea să realizeze acest proiect imobiliar, Vivat Construct, a fost blocată întreaga vară să demareze lucrările, din cauza respingerii proiectului de urbanism înaintat de ei, de nu mai puţin de patru ori, acum, totul s-a rezolvat rapid, fără prea multe discuţii.
Proiectul de amenajare a unui cartier de vile pe o suprafaţă de aproximativ 4,8 hectare, în zona fostei Avicola, pe Aleea Dumbrăvii, a fost supus a cincea oară spre aprobare în Consiliul Local Suceava, prima oară fiind discutat în şedinţa din luna mai.
Acesta a fost aprobat cu 15 voturi „pentru” şi şase abţineri, încât, din primăvară, noul cartier de locuinţe ar putea prinde contur.
În proiect, casele sunt structurate pe patru tipuri - de 106 mp, 120 mp, 147 mp şi duplexuri la 112 mp de familie, fiecare vilă urmând să fie construită pe o parcelă de 440 - 500 mp, pe care vor exista construcţia propriu-zisă, curte şi parcare pentru autoturism. Proiectul mai presupune amenajarea unui teren de sport şi a unui minimarket, deservite de aproximativ 20 de locuri de parcare.
Nu este exclus ca blocarea acestui proiect, întreaga vară, să fi fost o problemă de orgolii, mai ales că după prima şedinţă de CL, în care luarea unei decizii a fost amânată, reprezentanţii firmei de construcţii au depus o plângere la DNA împotriva Consiliului Local Suceava, pentru abuz în serviciu, iar prin intermediul unor emisiuni televizate, s-a vehiculat ideea că li s-au cerut foloase materiale de către unii consilieri locali, pentru ca proiectul să fie aprobat, lucru care i-a nemulţumit puternic pe cei vizaţi, care, în replică, au spus că se fac fel de fel de presiuni, pentru a fi forţaţi să voteze favorabil.
Principalul reproş adus de consilierii locali, în şedinţele anterioare, acestui nou cartier, era lipsa unei parcări mari, publice, subterană sau supraterană, considerându-se că în lipsa acesteia, locuitorii noilor case vor parca pe stradă, deşi, conform proiectului, au loc suficient pentru a parca în curtea proprie.