Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 31 oct 2014 - Anul XIX, nr. 254 (5763)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

În stare gravă

Tânăr împuşcat de două ori de poliţiştii de frontieră, într-o urmărire după două maşini de teren suspecte

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Un tânăr în vârstă de 32 de ani a ajuns în stare gravă la spital şi a fost la un pas de moarte, după ce a fost împuşcat de două ori de poliţiştii de frontieră, într-o urmărire cu nouă focuri de armă, după două maşini de teren suspecte.

Toată povestea s-a petrecut miercuri seară, când poliţiştii de frontieră au observat, în jurul orei 21.20, în apropierea localităţii Bilca, două autoturisme de teren, marca Mitsubishi Shogun, înmatriculate în Marea Britanie, care se deplasau în mare viteză dinspre frontiera de stat.

Având suspiciuni că în cele două autoturisme s-ar afla ţigări de contrabandă, poliţiştii de frontieră au încercat să le oprească, însă şoferii maşinilor de teren au apăsat pedala de acceleraţie. Şoferul de pe maşina Poliţiei de Frontieră a fost nevoit să iasă în afara părţii carosabile pentru a evita impactul cu cele două maşini suspecte.

 

Nouă focuri de armă. Unul dintre şoferii fugari i-a blocat pe poliţişti în trafic 

A urmat apoi o urmărire ca-n filme, cu sirena şi girofarul pornit, însă şoferii fugari nu s-au supus somaţiilor legale.

„Conform procedurilor legale în vigoare, colegii mei au folosit armamentul din dotare, fiind trase cinci focuri de avertisment în plan vertical şi patru spre pneurile unuia dintre autoturisme”, a declarat ieri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisarul şef Ilie Poroch Seriţan.

Acesta a explicat că, după aproximativ un kilometru, unul dintre autoturismele urmărite a oprit perpendicular pe axul drumului, astfel încât să blocheze  în trafic autospeciala poliţiei de frontieră, intenţia fiind aceea de a asigura dispariţia de la faţa locului a celuilalt autoturism urmărit.

În maşina oprită, a fost identificat la volan un anume Florin Andrişan, în vârstă de 32 de ani, din Frătăuţii Noi. Acesta a fost atins de gloanţele poliţiştilor de frontieră, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Suceava.

În maşina acestuia, era doar scaunul şoferului, restul scaunelor fiind scoase, cel mai probabil pentru a încăpea coletele cu ţigări de contrabandă.

Cel mai probabil, cred anchetatorii, şoferul nu a mai apucat să încarce marfa de contrabandă, fiind anunţat de prezenţa echipajului Poliţiei de Frontieră, moment în care, împreună cu şoferul celeilalte maşini de teren, a încercat să scape.

 

Aproape 6.000 de pachete de ţigări de contrabandă, găsite abandonate în zona frontierei

În cursul zilei de ieri, în zona de frontieră au fost găsite nouă colete abandonate, în care se aflau ţigări de provenienţă ucraineană.

Oamenii legii au numărat ţigările din interiorul acelor colete: aproape 6.000 de pachete, marca Viceroy, cu timbru ucrainean.

În privinţa şoferului celei de-a doua maşini Mitsubishi Shogun, acesta a reuşit să dispară în noapte, nici el, nici autoturismul urmărit nefiind de găsit până în prezent.

  „Cercetările în acest caz sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun”, precizează comisarul-şef Ilie Poroch Seriţan.

În cursul zilei de ieri a fost întocmit dosar penal pentru complicitate la contrabandă faţă de tânărul împuşcat şi sub acuzaţia de contrabandă pentru celălalt şofer fugar, rămas deocamdată cu identitate necunoscută.

 

Şoferul împuşcat, operat de urgenţă

În privinţa tânărului împuşcat de poliţiştii de frontieră, medicii de la Spitalul Judeţean Suceava au stabilit că acesta a fost lovit de două gloanţe.

Florin Andrişan a fost adus în stare gravă şi supus de urgenţă unei intervenţii chirurgicale.

Dacă unul dintre gloanţe i-a provocat o plagă superficială, la nivelul braţului stâng, aproape de umăr, celălalt glonţ a trecut pe lângă coloană, penetrând abdomenul şi provocându-i o hemoragie internă. Al doilea glonţ, care a trecut foarte aproape de aortă, nu a ieşit din corp, rămânând în peretele abdominal inferior.

Pacientul împuşcat a rămas internat în secţia de Reanimare a unităţii medicale, medicii declarând că acesta este stabil şi conştient. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tânăr împuşcat de două ori de poliţiştii de frontieră, într-o urmărire după două maşini de teren suspecte.
 Vizualizări articol: 1806 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 7 voturi
Tânăr împuşcat de două ori de poliţiştii de frontieră, într-o urmărire după două maşini de teren suspecte5.057

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Cam nasoala treaba trimis de
(31 oct 2014, 11:52:18
mai rau ca in avganistan
2.   Abuzuri,intoxicare cu minciuni,spalarea imaginii.. trimis de
(31 oct 2014, 12:53:07
Asa cum ne asteptam a iesit porch cu galuste in gura sa ne faca prosti si orbi... unde avea masina asta pneurile?.. deasupra??? scot in fata toti incompetentii sa ne minta ca albul este de fapt negru, cand ei sunt practic niste CRIMINALI. au banuit ca saracul om, daca era in zona de frontiera ca are si tigari. Pt. cultura generala a celor care citesc , sa stiti ca probele acestea, aparute a doua zi sunt de obicei plantate, pt. a se scoate agent batman . CUM AU FOST GASITE A DOUA ZI, PANA ATUNCI AU FOST LIBERI politistii?!!!! Pe viitor as ruga sa urmariti cazul , tanarul impuscat se va alege cu o suspendare, ca poate erau tigarile lui , iar batman cu o prima generoasa. In trecut , cand gaseau in frontiera , spre exemplu 30 baxuri , se predau 15 sau chiar 10 in functie de cati faceau ancheta. Intrebarea mea este daca nu cumva au fost plantate asa cum obisnuiesc?. Purtatorule de cuvant , politia nu impusca oamenii, politia ar trebuie sa-i protejeze ...Stiai macar atat?????ORDONANTA DE URGENTA NR 104 din 27 ...,,In cazul folosirii armelor impotriva mijloacelor de transport, focul se executa asupra pneurilor sau componentelor ce asigura deplasarea , in scopul imobilizarii acestora”....si as mai completa eu asupra infractorilor, ori in cazul de fata ag. era suparat ca a fost scos de pe partea carosabila!
3.   RUSINE!!!!!!!!!! trimis de
(31 oct 2014, 13:13:31
Agent batman, spiderman, hellboy...tot vine hallowen i-ati o capa si alearga pe frontiera, daca tot suferi de afirmare. Mai usor Chuck Norris aproape ai omorat un om si inca nu se stie daca scapa. Rusineee!!! ma intreb daca un membru al familiei tale ar pati asa ceva , ar fi abuz???????? si continui sa ma intreb daca in viitor nu o sa va luati la tinta intre voi, tot fumati . Erai atat de afectat ca nu a facut blat cu voi?
4.   Treaba imputita trimis de
(31 oct 2014, 14:01:42
mi se pare un abuz, nu poti impusca un om si sa constati ca de fapt este suspect de savarsirea unei infractiuni.are voie politia sa impuste oameni ??? lucrati in slujba cetateanului ?
Intr-o alta ordine de idei, mise pare cusuta cu ata alba :,,
În cursul zilei de ieri, în zona de frontieră au fost găsite nouă colete abandonate, în care se aflau ţigări de provenienţă ucraineană.''O NOAPTE INTREAGA NU LE GASITI?? ERAU INGROPATE?? SAU A DURAT O NOAPTE SA FACE-TI ROST DE CATEVA BAXURI SA VA SCOATETI CA E GROASA ALTFEL??S-A SCHIMBAT CODUL PENAL :Art. 268 Inducerea in eroare a organelor judiciare.
(2) Producerea sau ticluirea de probe nereale, in scopul de a dovedi existenta unei fapte prevazute de legea penala ori savarsirea acesteia de catre o anumita persoana, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.
........E-N CURCATA TREABA RAU AICI SI POATE AR FI NECESARA SI O ANCHETA A DGA SAU A ALTUI PARCHET DIN ORICARE ALTA PARTE PENRU CA VREAU ADEVARUL .
5.   EXTAZ DE TOAMNA trimis de
(31 oct 2014, 14:35:19
E TOTUSI MAI BINE DECAT URMARIREA DE LA FD.MOLD.CAND PREZUMTIVII CONTRABANDISTI AU FOST ,,PIERDUTI''IN TRAFIC.
PROBABIL SEFU' DE POST A,,NAVIGAT'' DUPA CELE 6000 DE GRADE SEPTICENTIMALE CU CARE SE LAUDA IN LUNA MARTIE LA FD.MOLD.CAND A OBSTRUCTIONAT CHIAR EL O CERCETARE LA FATA LOCULUI,DE SPAIMA,PTR CA IN TABERNAKEL-UL UNUI ALTAR S-AU GASIT 2 CARTI F.VECHI SI 2 CERTIFICATE DE GARANTIE.NU A REACTIONAT DECAT ATUNCI CAND SI-A REVENIT,EVACUAND PE TOTI DIN BISERICA,MAI ALES CA TREBUIAU SA FIE VERICATE SI NISTE CUTII DE LA VOPSEA, DE LA ETAJ SI O CUTIE DIN CARTON DIN TURNUL ACELEI BISERICI.ASTA NE-A DEMONSTRAT CA SEFU' NU ERA STRAIN DE CE SE INTAMPLA IN ACEA LOCATIE.REVENIND LA URMARIRE,PROBABIL PREZUMTII NU SI-AU PLATIT ,,TAXA DE LIBERA TRECERE'' SAU ,S-AU BAGAT PESTE AFACEREA ALTORA.
6.   Hmmm... trimis de
(31 oct 2014, 14:41:22
Taz, iar te produci pe aici ?
7.   EXTAZ CU IMBUNATATIRI trimis de
(31 oct 2014, 14:42:19
UNA DIN CARTI ERA ,,BIBLIA OLANDEZA'' IAR CEALALTA ,,TURRIS BABEL''.DUPA CATEVA ZILE LA FD.MOLD. AVEA LOC FESTIVALUL ,,BUNA VESTIRE'' CU OASPETI SI DIN TARA SI DIN STRAINATATE SI EVENTUALI...CUMPARATORI.
DE ACEEA NU ARE URSUL FLORIN COADA!!!
8.   Comentariu trimis de
(31 oct 2014, 18:51:41
Sho pe ei sho pe ei. Contrabandistii sa fie arsi cu tigara pe tot corpul pana recunosc si pana se leapada de "sport"
9.   Bravo politia trimis de
( 1 nov 2014, 00:45:30
tare va mai plac legila americane dar cand va ampusca ca an america de ce nu va mai place ? respectati legea si nu va mai ampusca nimeni si nu mai behaiti atita.
9.1  RE: Bravo politia trimis de
( 2 nov 2014, 00:28:07
traficul si contrabanda de tigari e sustinuta si controlata de insasi Politia Romana. Politia municipala Radauti a fost impuscata cand a facut disparute tigarile din depozit in val de 55 ooo euro? maistie cineva ceva de asta? de tigarile din bustenii de la Dornesti ,implicat fiind sotul unei judecatoare de la Tribunalul Suceava se mai stie ceva? Nu..si nici n o sa se mai stie...consider ca e o tentativa de omor ....daca nu s a tras regulamentar ,justitia trebuie sa si faca datoria....sa respecte legea intai cei care sunt platiti ptr asta ...apoi o vor respecta si cetatenii..simplu..

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei