Termica şi ACET, furnizori de servicii de apă caldă, căldură şi apă rece pentru zeci de mii de familii din municipiul Suceava, ar putea fi obligate să încheie contracte cu fiecare consumator în parte.
Măsura ar putea fi impusă printr-o hotărâre de Consiliu Local, pe care primarul Ion Lungu a anunţat că intenţionează să o înainteze spre dezbatere deliberativului sucevean, până la finele acestui an.
„Vom face tot posibilul ca până la finele acestui an să obligăm operatorii – Termica şi ACET, să facă acele convenţii individuale. Deşi nu e treaba primarului să încaseze banii de la asociaţiile de proprietari, ne crucim ce vedem pe acolo. Sunt sume de zeci de miliarde de lei vechi delapidate, din care se pare că nu se mai poate recupera nimic”, a spus Lungu, care a criticat dezinteresul arătat de-a lungul timpului de o parte din conducerile asociaţiilor de proprietari de a stopa acumularea unor datorii colosale de către consumatori rău-platnici.
„Este foarte important să eliminăm această verigă – asociaţia de proprietari, astfel încât operatorul să aibă contract direct cu beneficiarul final”, a spus Lungu, care a precizat că deja a început verificarea fiecărei asociaţii în parte, astfel ca la finele lunii noiembrie să fie luate o serie de decizii în privinţa celor cu probleme.
„Avem 40 de asociaţii cu plata la zi, ceea ce arată că sunt oameni care şi-au luat rolul în serios şi au făcut treaba aşa cum trebuie. Vin preşedinţi de asociaţii care sunt de 15-20 de ani în funcţii şi ne iau ei pe noi la întrebări în loc să-i luăm noi pe ei referitor la aceste sume care nu au fost încasate. Una e să stai pe scaun să vină cineva să-ţi plătească suma şi alta să te baţi, să mergi să dai în judecată, să execuţi, să insişti”, a mai spus Lungu, care nu exclude varianta „detronării” unora dintre cei care sunt la conducerea asociaţiilor de proprietari.
Măsura introducerii de contracte individuale este contestată de conducerea Termica şi ACET, la fel ca şi de cea a altor societăţi de utilităţi din ţară, deoarece structura sistemului de distribuţie a acestor servicii nu permite debranşarea individuală a rău-platnicilor, ceea ce va duce la alte probleme legale.