Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că lucrările de modernizare la drumul dintre Ilişeşti şi Ciprian Porumbescu ar putea fi finalizate înainte de termen, până la sfârşitul acestui an. Cătălin Nechifor şi şeful Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, Radu Avădanei, au verificat ieri stadiul lucrărilor la acest drum, preşedintele CJ Suceava declarând că deşi termenul pentru finalizarea acestei investiţii este luna aprilie 2015, dacă vremea va fi bună, constructorul va putea termina modernizarea drumului în cursul acestui an. Nechifor a spus că drumul judeţean Ilişeşti – Ciprian Porumbescu este modernizat cu fonduri alocate prin Programul Operaţional Regional, valoarea investiţiei cu tot cu TVA fiind de 23 de milioane de lei. El a arătat că lucrările sunt finalizate în proporţie de 80%, iar modernizarea acestui drum va fi extrem de importantă pentru cele două comune, Ilişeşti şi Ciprian Porumbescu. „Practic această lucrare se apropie de final. Sperăm ca şi vremea să fie de partea noastră pentru a finaliza şi partea de rigole carosabile şi partea de şanţuri şi tot profilul drumului, care are o lungime de 7,85 kilometri. Chiar dacă acest contract are data de finalizare prevăzută pe 22 aprilie 2015, sperăm ca lucrările să fie terminate în acest an, aşa cum am dorit şi aşa cum şi-a asumat şi constructorul. Şi cred că suntem în măsură să spunem că aproape finalizăm lucrarea pe care o executăm aici”, a declarat şeful administraţiei judeţene.
El a adăugat că lucrările cuprinse în acest proiect înseamnă realizarea a peste 10 kilometri de şanţuri protejate cu dale de beton, 2,3 kilometri de şanţuri cu rigole carosabile, dar şi construcţia de drenuri, podeţe transversale, ziduri de sprijin şi lucrări de consolidare.
Cătălin Nechifor a declarat că o parte din lucrările care trebuiau realizate au fost extrem de dificile, în special într-o zonă de deal afectată de puternice alunecări de teren. Nechifor a explicat că zona respectivă a fost consolidată cu piloni foraţi şi ziduri de sprijin îngropate în pământ.
El a arătat că lucrările sunt finalizate în proporţie de 80%, iar modernizarea acestui drum va fi extrem de importantă pentru cele două comune, Ilişeşti şi Ciprian Porumbescu, el urmând să deservească circa 10.000 de persoane.
„Acest drum leagă două comunităţi care au fost foarte mult timp despărţite. În trecut era un drum de pământ, foarte dificil, care făcea legătura între Ciprian Porumbescu şi Ilişeşti. Practic prin această investiţie legăm şi comuna Ciprian Porumbescu la civilizaţie. O comună în care avem şi Muzeul <Ciprian Porumbescu>. Ciprian Porumbescu are acum şi acest drum şi cel către Gura Humorului şi practic această comună este legată la civilizaţie. De acum se va ajunge mai repede şi către Suceava şi către Gura Humorului. Şi mai mult decât atât, şi către Drăgoieşti, pentru că această lucrare duce şi către această comună”, a spus Nechifor.
Preşedintele CJ Suceava a ţinut să mai precizeze că până în prezent au fost finalizate mai multe investiţii în modernizarea unor drumuri judeţene, la Ulma, Forăşti, Vadu Moldovei, Burla, Volovăţ, Brodina şi Cornu Luncii, iar în prezent se realizează lucrările la modernizarea porţiunii de drum dintre Mihoveni şi Costâna. De asemenea, el a spus că pe lângă aceste lucrări au fost realizate şi marcajele rutiere pe aproximativ 300 de kilometri de drumuri judeţene.
La rândul său, şeful Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Suceava, Radu Avădanei, a precizat că pentru finalizarea investiţiei mai trebuie realizate lucrări în zonele afectate de alunecările de teren, respectiv turnarea părţii carosabile, precum şi turnarea stratului de uzură pe anumite porţiuni şi finalizarea lucrărilor la şanţuri şi rigolele carosabile.
De asemenea, reprezentantul constructorului care realizează această investiţie, SC Transporturi Auto SA Botoşani, Viorica Timofti, a precizat că lucrările de modernizare sunt în grafic, şi dacă vremea va fi bună ele vor putea fi terminate până la sfârşitul acestui an.
(29 oct 2014, 19:14:05