O pensiune de patru margarete din comuna Dorna Arini a fost afectată de un incendiu izbucnit în zona acoperişului unităţii de cazare. Alarma de incendiu s-a dat aseară, în jurul orei 17.00, iar la faţa locului a intervenit Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei, cu doi ofiţeri, 15 subofiţeri şi trei autospeciale de stins incendii.
Incendiul s-a manifestat la acoperiş, pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, şi s-a extins şi la mansarda pensiunii. Pensiunea Domeniul Dornei, clasificată cu patru margarete, este cunoscută ca cea mai luxoasă unitate de cazare din zonă, fiind dotată cu 15 camere şi două apartamente, o piscină şi centru Spa. Aseară, la închiderea ediţiei, pompierii încă lucrau la lichidarea incendiului. Cauza declanşării incendiului urmează să fie stabilită în cursul zilei de astăzi de către pompieri, însă cel mai probabil problemele au pornit de la coşul de evacuare a fumului.
Nu au existat persoane care să fi avut nevoie de îngrijiri medicale în urma incendiului. Administratorul pensiunii va încerca să refacă în timp record unitatea de cazare, în condiţiile în care majoritatea camerelor sunt rezervate pentru perioada sărbătorilor de iarnă.