Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Suceava au realizat bilanţul premiilor obţinute de elevii din judeţ în cadrul competiţiilor şcolare, în anul şcolar 2013-2014, aceştia prezentând performanţele şcolarilor în cadrul întâlnirii cu directorii unităţilor şcolare sucevene, eveniment organizat vineri, 24 octombrie.
167 de distincţii au fost adjudecate de elevi la fazele naţionale şi internaţionale ale olimpiadelor şcolare organizate în anul şcolar trecut. Aceştia au obţinut 29 de premii I, 24 de premii II, 16 premii III, 17 premii speciale şi 66 de menţiuni (dintre care două de onoare şi 12 speciale).
La aceste distincţii se mai adaugă şase medalii de bronz, şapte medalii de argint şi două de aur obţinute la olimpiadele de ştiinţe – matematică, astronomie, fizică, chimie, biologie şi informatică.
Prof. Gheorghe Lazăr, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Suceava, a punctat că „performanţa şcolii sucevene, în anul şcolar 2013-2014, este probată prin numărul remarcabil de elevi participanţi la olimpiade şi concursuri, dar şi prin cele 167 de premii”.
De asemenea, palmaresul judeţului este întregit şi de premiile şi medaliile obţinute la diferite competiţii sportive derulate pe plan mondial, european, balcanic şi naţional.