Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Vatra Dornei, care conducea un autoturism taxi, a suferit leziuni grave după ce a pierdut controlul asupra maşinii şi a lovit un copac şi un gard, oprindu-se în curtea unei case. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 12.40, la ieşirea din Vatra Dornei spre Iacobeni, în zona Argestru.
Din ancheta poliţiei rezultă că şoferul, Ioan Romaş, care conducea un Ford Galaxy, a pierdut brusc controlul asupra volanului într-o curbă la stânga şi a părăsit carosabilul prin dreapta, acroşând din lateral un copac şi lovind poarta de la intrarea unui imobil, care a fost pusă la pământ.
La faţa locului a intervenit un echipaj de “Descarcerare” al Detașamentului de pompieri Vatra Dornei, şoferul fiind încarcerat. Bărbatul în vârstă de 57 de ani a fost extras din maşină şi dus mai întâi la Spitalul municipal Vatra Dornei, de unde a fost transferat la Spitalul Judeţean Suceava.
La faţa locului nu au fost identificate urme de frânare, inclusiv martorii oculari relatând că maşina a părăsit brusc carosabilul. În aceste condiţii poliţiştii cred că accidentul s-a produs din cauza oboselii accentuate la volan.
Conform primelor investigaţii medicale, bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis, cu observaţie privind un hematon intracranian şi se afla în comă de gradul III. De asemenea, bărbatul a suferit şi o plagă contuză frontală severă.