Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a pledat, sâmbătă seara, la o întâlnire cu oamenii de afaceri suceveni, pentru susţinerea şi adoptarea legii parteneriatului public-privat ca fiind cea mai optimă modalitate de dezvoltare a ţării. Principalul său argument pentru această poziţie a fost acela că, dacă administraţiile publice şi investitorii privaţi vor face în continuare „proiecte care nu se întâlnesc”, nu sunt şanse de dezvoltare a ţării.
„În lipsa legii parteneriatului public-privat nu cred că putem dezvolta România. Să facem, şi dumneavoastră, şi noi, proiecte care nu se întâlnesc niciodată nu cred că ajută. E nevoie de acţiuni convergente”, a spus Nechifor.
Preşedintele CJ a dat ca exemplu ţări europene ca Spania, Portugalia sau Italia, „care au avut curaj să adopte parteneriatul public-privat, ceea ce a permis proiecte comune între administraţiile publice şi întreprinzători care au condus la dezvoltare”.
Aplicat la Suceava, Nechifor a exemplificat cu proiectul turistic pe care îl are Consiliul Judeţean, de înfiinţare a unui safari park la Mihoveni, pe o suprafaţă împădurită de 97 de hectare, dar care depăşeşte mult posibilităţile de finanţare ale bugetului judeţean. În opinia sa, acest parc de distracţii ar putea fi însă realizat printr-un parteneriat cu firme locale, care să asigure cofinanţarea în vederea implementării proiectului cu fonduri europene.
Cătălin Nechifor a amintit că o lege a parteneriatului public-privat a fost adoptată în 2011, dar nu a fost funcţională niciodată deoarece unul dintre articole a fost declarat neconstituţional de Curtea Constituţională.