Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost înjunghiat de un tânăr în vârstă de 27 de ani, informează Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. Fapta s-a petrecut joi seară, în jurul orei 18.00, în comuna Vama.
Mihai I. se afla într-un bar împreună cu mai mulţi consăteni, în momentul în care în local a intrat agresorul, Teodor S. Acesta din urmă a avut un conflict cu victima, fiind despărţiţi de celelalte persoane care se aflau în bar.
La scurt timp, însă, agresorul a revenit în local şi s-a dus direct la victimă, înjunghiind-o cu un briceag în zona abdomenului.
Bărbatul în vârstă de 44 de ani a fost transportat la spital, medicii stabilind că are nevoie de 16-18 zile de îngrijiri medicale.
Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ieri procurorii câmpulungeni au decis să-l lase în libertate, sub măsura controlului judiciar, tânărul în vârstă de 27 de ani fiind cercetat pentru lovire sau alte violenţe.