Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV), alături de Centrul de Informare Europa Direct „Bucovina” Suceava, a marcat Ziua Mondială a Alimentaţiei, sărbătorită în fiecare an la data de 16 octombrie, dată la care în 1945 s-a înfiinţat Organizaţia Mondială pentru Alimentaţie şi Agricultură.
Cu acest prilej, la USV a fost organizat seminarul „Azi mănânc sănătos, mâine învăţ, lucrez şi trăiesc într-o Europă prosperă”, manifestare ce a avut ca obiectiv promovarea unei alimentaţii sănătoase în rândul tinerilor.
Programul de ieri a cuprins prezentări despre importanţa Zilei Mondiale a Alimentaţiei, despre normele Uniunii Europene privind siguranţa alimentară şi protecţia consumatorilor etc.
Prof. univ. dr. ing. Sonia Amariei, decanul facultăţii, a menţionat că „Ziua Mondială a Educaţiei este un prilej ca toate eforturile să fie dedicate pentru realizarea celui mai important deziderat al Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură, şi anume securitatea alimentară, care este una dintre principalele componente ale politicilor agricole naţionale, precum şi a politicilor agricole comune. Principalul obiectiv al realizării securităţii alimentare este combaterea foametei care afectează peste 1 miliard de locuitori. Până în anul 2015, organizaţia îşi propune să reducă numărul acestora la 420 de milioane”.
Studenţii care au luat parte la dezbateri au participat şi la concursurile „Pentru o Europă sănătoasă şi prosperă” şi „Gânduri pentru o Europă sănătoasă şi prosperă”, câştigătorii fiind recompensaţi cu premii. Mesajele participanţilor vor ajunge, prin intermediul Centrului de Informare Europe Direct „Bucovina” Suceava, la Reprezentanţa Comisiei Europene în România.