Speranţele sucevenilor de a avea apă caldă la robinete, de săptămâna aceasta, sunt deşarte. Cel puţin până săptămâna viitoare, sucevenii sunt lăsaţi „cu ochii în soare”, să aştepte apa caldă pentru care o mare parte dintre ei sunt cu plata la zi.
Şedinţa de Consiliu Local în care trebuia rezolvată cel puţin o parte a problemei, cea a condiţiilor impuse de Termica şi Bioenergy, pentru reluarea producţiei şi distribuţiei energiei termice, nu a avut ca rezultat concret decât o majorare parţială a preţului final al gigacaloriei, dar nu şi reluarea furnizării apei calde către populaţie.
Un alt preţ de transport şi distribuţie a energiei termice, mai mic decât cel solicitat
În vreme ce Termica a solicitat un tarif de 159 de lei, plus TVA, pentru transportul şi distribuţia energiei termice, preţ aprobat de ANRSC încă de anul trecut şi solicitat zadarnic în alte trei şedinţe de CL, aleşii locali au decis ca noul preţ să fie de 140 de lei, plus TVA, cu 13 voturi „pentru” şi patru abţineri.
„Costurile de transport şi distribuţie sunt mari, dar, ca urmare a discuţiilor avute cu specialiştii, dacă ar fi aplicate o serie de strategii de reducere a costurilor cu 30%, rezultă că un preţ corect ar fi de 140 de lei plus TVA. În cazul în care mergem pe varianta maximală propusă de Termica, efortul în plus al primăriei, pentru iarna 2014-2015, ar fi de şapte milioane de lei. Pe varianta a doua, cu un preţ mediu de 140 de lei, efortul bugetar suplimentar ar fi de cinci milioane de lei”, a spus primarul Ion Lungu.
Aceeaşi variantă a fost susţinută şi de către PSD, care a şi propus un amendament de modificare a tarifului de transport şi distribuţie la 140 de lei, fără TVA.
Vrând să le „ia faţa”, PDL a venit cu o propunere şi mai greu de acceptat de oricare din părţile implicate – 116 lei plus TVA, adică acelaşi preţ ca şi la producţie.
„Haideţi să transformăm Termica în fundaţie umanitară, şi aşa mulţi oameni s-au învăţat să nu plătească ce consumă”, a spus independentul Adrian Arămescu, luând peste picior propunerile populiste ale unor consilieri.
Variantele înaintate de consilieri i-au nemulţumit profund atât pe cei de la Termica, care de mai bine de un an de zile tot solicită actualizarea tarifului de transport şi distribuţie, „încremenit” la 99 de leidin 2006, când erau alte preţuri la materia primă, în principal apă şi energie electrică, dar şi alte condiţii de funcţionare a societăţii.
Tariful solicitat de ei, de 159 de lei plus TVA, a fost respins ieri pentru a patra oară în Consiliul Local, în cele din urmă fiind adoptat amendamentul PSD, de 140 de lei plus TVA.
În aceste condiţii, preţul final al gigacaloriei produse de Bioenergy şi transportate de Termica ajunge la 317,44 lei, cu TVA inclus, din care populaţia plăteşte doar 185 de lei, diferenţa urmând să fie suportată de la bugetul local.
Nemulţumiri la Termica şi Bioenergy
Decizia a stârnit nemulţumirea reprezentantului Bioenergy, Vasile Ilie, care a spus că în condiţiile în care tariful de transport şi distribuţie este mai mic decât cel prevăzut în protocol, cota de 42% din încasările Termica reprezintă mult mai puţin decât necesarul calculat pentru funcţionarea normală a centralei pe biomasă.
„Preţul de 159 de lei la transport şi distribuţie ne garanta un anumit flux financiar, din încasarea celor 42% stabiliţi prin protocol. În condiţiile în care tariful este de 140 de lei, nu ne mai închidem cu costurile, pentru că şi banii care ajung la noi sunt mai puţini”, a spus Vasile Ilie, care a lăsat clar să se înţeleagă că producţia de energie termică nu va fi pornită.
Administratorul special numit de către principalul creditor al Termica, Marin Marinoiu, şi-a exprimat de asemeni nemulţumirea vizavi de stabilirea unui preţ diferit de cel solicitat pentru acest serviciu, fără argumente economice justificate de o analiză de costuri.
„Nu putem sacrifica un oraş numai pentru încălzire. În acest an, Primăria Suceava a achitat aproape patru milioane de euro la Termica, în contul subvenţiei. Este o sumă de patru ori mai mare decât cea pe care o plătesc sucevenii într-un an, din taxe şi impozite locale. Un preţ de mijloc ar fi sustenabil şi pentru primărie, iar dacă se mai fac reduceri de costuri la Termica, ar fi rentabil şi pentru ei”, a fost răspunsul primarului Ion Lungu, care, după şedinţă, a chemat la negocieri reprezentanţii Termica şi Bioenergy.
„Dacă nu vom relua cât mai repede furnizarea apei calde vom pierde din abonaţi”
Edilul sucevean a făcut apel la cele două părţi, să se pună de acord cât mai curând, să dea drumul la apă caldă şi încălzire.
„Sucevenii care sunt cu plata la zi sunt descurajaţi să mai facă parte din sistemul centralizat. Dacă nu vom relua cât mai repede furnizarea apei calde şi nu vom da căldură cât mai repede, vom pierde din abonaţi. De aceea le somez pe cele două societăţi să reia cât mai repede furnizarea apei calde”, a mai spus Lungu.
Negocierile de după furtunoasa şedinţă de Consiliu Local au mai durat câteva ore, la finele acestora, repornirea apei calde fiind tot o incertitudine.
“Am avut discuţii cu reprezentanţii Termica şi cei ai Bioenergy, le-am explicat clar că municipalitatea nu poate suporta un tarif mai mare decât cel aprobat astăzi în Consiliul Local şi le-am solicitat să modifice protocolul dintre ei în baza acestui tarif.
De astăzi, producţia de energie termică reprezintă 45,11% din preţul total al gigacaloriei livrate populaţiei, de aceea, consider că ar fi corect ca Bioenergy să încaseze 45,11% din ceea ce se încasează la Termica”, a explicat Lungu.
Urmează ca ambele părţi să se consulte cu şefii lor de la Bucureşti – Adrem Invest în cazul celor de la Bioenergy, Unicom Holding şi administratorii judiciari – în cazul Termica, pentru a spune dacă sunt de acord cu noile condiţii de semnare a protocolului care garantează o distribuire echitabilă a încasărilor de la abonaţii Termica.
„Eu le stau la dispoziţie în orice moment să semnăm acel acord, pentru a debloca cât mai rapid furnizarea apei calde şi a căldurii. Aşteptăm OK-ul de mai sus, sper să putem ajunge la o înţelegere, pentru că un tarif mai mare decât cel aprobat astăzi nu poate fi acceptat, nu poate fi suportat de către municipalitate.
Cealaltă condiţie care trebuie îndeplinită pentru ca Bioenergy să repornească centrala pe biomasă din lunca Sucevei, care produce cea mai ieftină gigacalorie din ţară, este ca sucevenii să achite o bună parte din datoriile de patru milioane de euro acumulate la Termica, astfel încât la Bioenergy să ajungă suma de 2,7 milioane de lei, necesară pentru plata parţială a masei lemnoase arse în iarna anului trecut, fără de care centrala pe biomasă nu se poate aproviziona pentru iarna care „bate la uşă”.
Până acum, de la asociaţiile de locatari s-au încasat doar 500.000 lei, o sumă infimă în raport cu cerinţele furnizorilor de servicii, care au ajuns la fundul sacului şi nu mai pot furniza căldură şi apă caldă, fără a fi plăţiţi.
(17 oct 2014, 11:07:28