Majorarea preţului de transport şi distribuţie la gigacalorie în municipiul Suceava este una dintre condiţiile cu care vor fi asigurate apa caldă şi încălzirea în această iarnă. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a anunţat, ieri, în conferinţă de presă, că activitatea de transport şi distribuţie va fi efectuată şi în această iarnă de Termica SA, dar majorarea preţului este una dintre condiţiile asigurării acestui serviciu. Sucevenii ale căror locuinţe sunt racordate la sistemul centralizat nu vor plăti suplimentar direct pentru căldură, însă subvenţia alocată de la bugetul local trebuie să crească şi, potrivit primarului Lungu, pentru perioada noiembrie - martie efortul bugetar se va ridica la nu mai puţin de 70 de miliarde de lei vechi, adică 1,584 milioane de euro. Lungu şi-a exprimat speranţa că o parte din sumă va fi alocată de Guvern, dar nu există nici un fel de garanţii în acest sens.
De la datorii, primăria a ajuns să plătească în avans, numai să se reia furnizarea energiei termice
Deocamdată, Executivul a promis alocarea, în aceste zile, a zece miliarde de lei vechi pentru achiziţia de masă lemnoasă utilizată de Bioenergy, urmând ca ulterior să se facă o compensare cu sumele pentru subvenţii. De asemenea, Primăria Suceava este la zi cu plata subvenţiei pentru termoficare, prin urmare există condiţii ca furnizarea energiei termice să fie reluată în cel mai scurt timp.
Cei care se simt traşi pe sfoară în toată această poveste sunt în primul rând sucevenii cu locuinţele racordate la sistemul centralizat care şi-au plătit tot timpul facturile la zi şi care au fost trataţi de Termica şi de administraţia locală exact ca şi cei cu sute de milioane de lei vechi datorii. Ei nu au nici măcar pe cine să reclame în această situaţie deoarece nu au contract direct nici cu furnizorul, nici cu transportatorul de energie termică. Următorii pe listă sunt ceilalţi plătitori de taxe şi impozite din oraş, care văd cum sume imense din banii publici sunt cheltuite pentru a perpetua nesimţirea şi indolenţa. Doar Termica are de câştigat, dacă se poate numi câştig prelungirea agoniei cu încă şase luni.
(16 oct 2014, 13:13:58
Perfuzia de 1,58 mil euro este „subvenţia alocată de la bugetul local..., potrivit primarului Lungu, pentru perioada noiembrie – martie”. Subventie acordata pentru diferenta intre pretul hotarat de C.L.Suceava si pretul real al unei gigacalorii. Deci nici un leut pentru TERMICA si rau platnici. De perfuzie, nici nu poate fi vorba, sunt doar niste sume, rezultate din niste calcule, care vor trebui platite in viitor. Deci nici o injectie de capital.
Campania impotriva Termica, continua cu majorarea pretului la gigacalorie care este pusa tot in carca lor, dar sa nu uitam ca firma Thermonet, cu care negociaza primaria preluarea transportului a cerut acelasi marire, deoarece nu este pretul real, neactualizat de 8 ani.
Vai, vai! Primaria „primăria a ajuns să plătească în avans”, exact cum facea si cu Termica cand functiona.
Cum au fost tratati de TERMICA toti locuitorii acestui oras??? In 28 de ani nu a oprit niciodata pentru astfel de motive. Pentru ca importanta majora era nivelul de trai al oamenilor din acest oras, prevazut si de Constitutia Romaniei, Articolul 47(1) „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.”
Cine a oprit livrarea agentului termic catre oras? Termica???
Ce are de castigat Termica daca mai prelungeste agonia inca 6 luni? Va spun eu, plateste din datoriile acumulate facand credite pentru a functiona si a nu lasa orasul fara apa calda si incalzire, cum este in acest moment.