Angajaţii din judeţul Suceava au cel mai mic salariu mediu din Regiunea de Nord-Est a României, sub veniturile oficiale din salarii în judeţele Vaslui şi Botoşani, considerate în unele clasamente mai mult sau mai puţin oficiale drept cele mai sărace din ţară.
O analiză a Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava arată că salariul mediu brut din Suceava a fost, în luna iulie a acestui an, de 1.666 de lei, în timp ce salariul mediu net a fost de doar 1.216 lei. Prin comparaţie, în aceeaşi lună, angajaţii din Botoşani au avut un salariu mediu brut de 1.695 de lei, în timp ce în Vaslui salariul mediu brut a fost de 1.711 lei. La Neamţ salariul mediu brut a fost de 1.710 lei, la Bacău de 1.889 de lei, în timp ce la Iaşi venitul mediu brut din salariu a fost de 2.146 de lei. Aşadar, cel puţin la capitolul venituri oficiale, pe cartea de muncă, sucevenii sunt cei mai săraci.
După cum am arătat şi într-un alt material publicat de Monitorul de Suceava, tot în baza statisticilor oficiale, salariul mediu net al sucevenilor este cu aproape 30% sub salariul mediu la nivel naţional. Asta înseamnă, în medie, un salariu cu 500 de lei sub media din România.
Statisticile mai arată că în interval de un an de zile, din iulie 2013 şi până în iulie 2014, salariul mediu net al sucevenilor a cunoscut o evoluţie foarte lentă, de la 1.148 de lei la 1.216 lei.
În judeţul Suceava, la finele lunii iulie, erau înregistraţi 96.231 de salariaţi şi peste 138.000 de pensionari. Aceştia din urmă au avut, în trimestrul II al acestui an, o pensie medie de asigurări sociale de stat de 744 de lei. Nici pensionarii suceveni nu o duc deloc bine, comparativ cu media pe ţară.
„În trimestrul II 2014, pensia medie de asigurări sociale de stat la nivelul judeţului a fost mai mică cu 12% faţă de pensia medie pe ţară, aceasta fiind de 845 de lei”, se arată în analiza Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava.
Pe de altă parte, cel mai bine plătit sucevean în cursul anului trecut a avut venituri salariale nete în valoare totală de aproape 160.000 de euro, de unde rezultă un salariu lunar mediu net de aproape 59.000 de lei (590 de milioane de lei vechi). Topul 100 al celor mai bine plătiţi suceveni este încheiat de un angajat cu un venit salarial anual net de 137.400 de lei, care a ridicat în fiecare lună peste 11.000 de lei salariu.